Sancţiuni la ITM Dolj

0
448

În 2014, Inspectoratul Teritorial de Muncă Dolj a desfăşurat mai multe acţiuni pe linia combaterii muncii fără forme legale, numărul acestora fiind în creştere faţă de anul precedent. “Am intensificat acţiunile de control, numărul angajatorilor verificati în anuul 2014 fiind de 3173, în creştere faţă de 2013, când au fost controlaţi 2335 de agenţi economici. Au fost depistaţi, în urma activităţilor specifice, 105 angajatori – cca 3,3% din numărul total al celor verificaţi, la care au fost depistate 302 persoane fără forme de angajare, 49 dintre acestea fiind femei. Pentru 91 de angajatori, au fost aplicate sancţiuni contravenţionale in cuantum de 1.210.000 lei, iar pentru restul au fost înaintate, organelor competente documentele în vederea continuării cercetărilor sub aspect infracţional, deoarece au fost depistate mai mult de 5 persoane fără forme legale de muncă, la fiecare agent economic.. Putem spune că, anul trecut, s-a înregistrat o scădere a incidenţei muncii nedeclarate, comparativ cu 2013, cu 50 de procente, iar numărul persoanelor depistater fără forme legale fiind mai mic cu 47%”, a declatrat Adina Boboş, purtător de cuvânt al ITM Dolj.

CRISTI PĂTRU