Primele Ford EcoSport produse la Craiova pleacă spre clienţii din Europa

0
453

Ford România anunţă faptul că primele exemplare ale noului EcoSport produs la Craiova au fost încărcate pe trenurile speciale şi sunt gata de livrare către pieţele europene în vederea lansărilor locale. “Avem deja două trenuri cu aproximativ 600 de maşini pe care le-am încărcat în weekend-ul care tocmai s-a încheiat. Suntem foarte mulţumiţi de faptul că lansarea se desfăşoară conform planurilor şi procedurilor noastre interne. Echipa noastră de la Craiova şi furnizorii noştri au făcut o treabă excelentă şi sunt extrem de mulţumit cu rezultatul operaţiunilor”, a declarat John Oldham, Preşedinte Ford România şi director al fabricii de la Craiova. Primele două trenuri încărcate cu EcoSport vor merge către Marea Britanie şi Germania, lansările naţionale la nivelul întregii Europe – implicit România – urmând să aibă loc după mijlocul lunii ianuarie.

Ford a început oficial producţia noului EcoSport în luna octombrie. Pentru a sprijini volumul de muncă în creştere, la fabrica de la Craiova au fost angajaţi în plus 1700 de operatori de bază şi personal calificat în cursul acestui an. În acest moment, Ford România are 4200 de angajaţi.