Cele 64 de locuințe de la Potelu, scoase la licitație de către ANL

1
954

Cartierul de locuințe pentru tineri care se ridică în zona Potelu a fost scos, recent, la licitație, de către Agenția Națională de Locuințe (ANL). Valoarea proiectării și a execuției a fost estimată la suma de 12,5 milioane de lei, față de 23,99 milioane de lei, cât se anunțase inițial. Pe acel amplasament, care aparține municipalității, ar urma să fie ridicate 64 de locuințe, apartamente cu două camere și garsoniere.

Licitația pentru proiectarea și execuția locuințelor ANL de la Craiova a fost lansată, în SEAP, la sfârșitul lunii septembrie și are ca termen limită de depunere a ofertelor data de 19 octombrie. Potrivit documentației, se contractează serviciile de proiectare (proiect tehnic pentru autorizarea executării lucrărilor de construire (PAC), proiect tehnic (PT), inclusiv verificare, detalii de execuție (DDE), inclusiv verificare și asistență tehnică din partea proiectantului), precum și toate lucrările de construcții-montaj, inclusiv întocmirea certificatului energetic, verificarea și avizarea dosarelor pentru instalații de energie electrică și gaze naturale.

Apartamentele vor avea trei etaje

Valoarea investiției a fost stabilită la suma de 12,5 milioane de lei și acoperă proiectarea și construcția, în această primă etapă, a unui număr de 64 de locuințe, care vor fi grupate în patru blocuri, cu regim de înălțime P+3E. Proiectarea, verificarea și asistența tehnică din partea proiectantului a fost estimată la suma de 438.462,53 lei, exclusiv TVA. Pentru lucrările de construcții-montaj a rămas restul sumei de 12.081.808,63, exclusiv TVA. În documentație se precizează că lucrările tehnico-edilitare aferente investiţiei se suportă de către Consiliul Local al municipiului Craiova, din bugetul propriu.

Apartamente cu două camere și garsoniere

Suma de 12,5 milioane de lei este, însă, mai mică decât anticipaseră reprezentanții municipalității când au votat proiectul de hotărâre pentru amenajarea cartierului „Romanescu”. Pentru apartamentele cu două camere și garsoniere, se anunțase o valoare de execuție de 23,99 milioane de lei, asta după ce, inițial, printr-o altă hotărâre de consiliu, din anul 2018, valoarea locuințelor ANL fusese estimată la suma de 19,37 milioane de lei, cuantum ce a fost și aprobat de consilierii municipali. La momentul votului, autoritățile au menționat că această sumă a fost stabilită de ANL, care a înaintat în acest sens și un aviz de plată municipalității. 

 Cartierul are ca termen de finalizare 20 de luni

Locuințele ANL de la Potelu au fost aprobate a fi executate într-un termen de 20 de luni, asta după ce se primul termen de execuție fusese stabilit la 11 luni. Potrivit documentației tehnice care a stat la baza proiectului de hotărâre, locuințele pentru tineri vor fi compuse din parter, trei etaje și pod nelocuibil. „Soluția de rezolvare a partiurilor de locuințe, compartimentarea spațiilor interioare, a fost gândită de către proiectant în sensul rezolvării funcționale a legăturilor din zona de zi (camera de zi, bucătărie, logie) pe de o parte și cele din zona de noapte (dormitor, baie), pe de altă parte”, este descrisă schița interiorului fiecărui apartament. La subsolul fiecărui bloc va fi instalată o centrală termică.

Peste 700 de cereri de locuințe din partea tinerilor

La momentul votului din CLM Craiova, s-aprecizat că un număr de 712 dosare de locuințe pentru tinerii care îndeplinesc condițiile pentru înscrierea în programele ANL, respectiv au vârsta pâna în 35 de ani și dețin loc de muncă în Craiova. „Întrucât fondul de locuințe a fost epuizat în perioada 2003-2009, prin repartizarea acestora persoanelor care au formulat cereri și care au îndeplinit condiții de acces, singura posibilitate de soluționare a solicitărilor rămase nesoluționate este redistribuirea locuințelor rămase vacante pe perioada exploatării acestora în regim de închiriere, dar acestea sunt insuficiente față de raportul mare de cereri aflate în evidențele primăriei Craiova”, s-a argumentat de către autoritățile locale necesitatea construirii acestor noi locuințe. 

1 COMENTARIU

Comments are closed.