Patriotismul de mucava al unor parlamentari români!

0
86

Ştim de acum cum s-a votat, ieri, la Strasbourg, în Parlamentul European, rezoluţia referitoare la statul de drept în România, după dezbaterile pe această temă organizate în februarie şi octombrie a.c. Tot ieri a fost prezentat succint şi raportul MCV de Frans Timmermans, prim vice-preşedintele CE, care s-a arătat mai dur pentru România, decât pentru Bulgaria, reamintind în context o serie de exigenţe, dar şi făcând recomandări uluitoare: Guvernul să suspende legile date de Parlamentul României, Guvernul şi Parlamentul României să se subordoneze Parlamentului European, oricum, ceva ilogic. Unele bizare. Fiindcă raportul MCV este unul eminamente tehnic. Fără abordări de sorginte politică. Refuzând orice efort de înţelegere sau justificând tot, refuzând orice act de discernământ, realizăm doar un ornament retoric. Lucrurile sunt oricum delicate. Dincolo de votul politic anticipat, prin care România a fost pusă într-o situaţie, la care ne aşteptam, umilită de-a dreptul, altceva merită discutat: cum este oare posibil ca eurodeputaţi români – Monica Mocovei, Cristian Preda, Sigfried Mureşan, Daniel Buda, Theodor Stolojan, Mihai Ţurcanu, Adina Velean, şi care au mai fost – să voteze împotriva ţării lor, subminându-i premeditat, fie din calcul, fie din prostie, imaginea. Şi aşa boţită. Are gestul lor, realmente greu de înţeles, ca să nu spunem rătăcit, corespondent în atitudinea vreunui grup europarlamentar dintr-o altă ţară? Nu, cu siguranţă nu. Fiindcă toţi europarlamentarii, şi ne referim la cei din Polonia, Ungaria, Anglia – cu Brexitul ei –, îşi apără interesele şi patria, dincolo de ceea ce îi dezbină acasă. Nu trebuie deloc diminuată contribuţia clasei politice actuale la precara imagine a României în Parlamentul European. Asta este situaţia. Cine i-a nominalizat pe listele parlamentare în urmă cu patru ani are deplină răspundere morală pentru ceea ce am văzut cu toţii. Şi primesc pentru ceea ce au săvârşit, în numele unei investiţii de încredere, peste un milion de euro pe mandat, la care se adaugă pensia de care vor beneficia. Pentru ei această ţară, grijile şi problemele ei multiple, potenţialul imens de prostie şi viclenie, adversitate şi tot ce vrei, nu trebuie doar adusă cu mână întinsă la colţul Europei, ci trebuie transformată într-o zdreanţă morală, care să nu conteze ca actor în construcţia europeană şi să genereze neîncredere, chiar suspiciune, în ajunul preluării preşedinţiei rotative a Consiliului Uniunii Europene. Cum s-a ajuns aici e o discuţie lungă. Patriotismul nu se mai predă nicăieri şi nici nu se mai clamează. Desconsiderarea lui nu mai surprinde. Paradigma epocii sunt drepturile omului şi directivele UE. Şi gândirea recentă privitoare la drepturile omului în forma foarte individualistă disociază trilogia: naţiune-raţiune-civilizaţie. Dar gata cu sacrificiul patriotic, vremurile s-au schimbat şi chestiuni incomunicabile dau naştere confuziilor. Generaţiile crescute în confort material, impregnate de ideea europeană, desprinse să revendice doar drepturi n-au cum a înţelege expresia “a-ţi face datoria faţă de ţară”. Tot ceea ce am auzit, ieri, la Strasbourg, nu a fost altceva decât ceea ce ştiam din disputele politice interne, ambalat corespunzător şi transferat, menit a mutila gândirea românilor. Ce să mai înţeleagă aceştia decât faptul că mai mult de jumătate din europarlamentarii trimişi de România la Bruxelles şi-au săpat cu sârg propria ţară. Suntem în anul Centenarului. Ni se aduce aminte că facem parte din aceeaşi comunitate cu Petre P. Carp, Brătieni, Maniu, Elisabeta Riza, Brâncuşi, Enescu şi atâţia alţi mari români, şi trăim de pe urma meritelor lor. Şi parafrazând o aserţiune rămasă nemuritoare a fostului preşedinte american John Kennedy, putem deopotrivă să ne punem problema meritelor personale, a succeselor şi eforturilor fiecăruia, în slujba ţării. Mândria de a fi român – un combustibil energizant, nu drog sau somnifer – iradiază acum, după cum vedem, de la trimişii noştri în Parlamentul European. Poate că e trist, fiindcă nu trebuia să scandalizăm lumea întreagă, cu ceea ce nu reuşim să ne punem de acord acasă, în nemilosul „războiul româno-român”.