Cum s-a răsucit Jose Manuel Barroso în chestiunea Schengen

Preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, în penultimul an de mandat, vrea să ne convingă cu orice preţ că n-a fost, de fapt, ceea ce am crezut cu toţii: un om politic din elita politicii europene, consecvent cu sine în orice anotimp al anului. În plus, ca portughez, îndeplinind anterior şi funcţia de premier, dar şi de şef al diplomaţiei în guvernul de la Lisabona, ştia mai bine ca alţii problemele ţărilor de dată mai recentă membre ale UE, care nu pot fi stigmatizate prin aplicarea unor standarde diferite. După ce, în septembrie a.c., pentru radioul public bulgar, susţinea că „România şi Bulgaria îndeplinesc criteriile pentru aderarea la Schengen şi ar fi corect să li se acorde o şansă cât mai curând”, luni seara, într-o emisiune difuzată pe canalul francez TF1, a spus cu totul altceva. Mai exact: „România şi Bulgaria nu vor intra în spaţiul Schengen de la 1 ianuarie 2014”. O răsucire la 180 de grade, de-a dreptul de neînţeles, mai ales că preşedintele Comisiei Europene şi-a justificat afirmaţia, între altele, pomenind de pericolul „intensificării mişcărilor extremiste, care împing Europa să facă lucruri periculoase (…)”, „această xenofobie, acest şovinism” ş.a.m.d.. Să fim serioşi. Povestea Schengen n-are legătură cu criteriile tehnice, cu democraţia, cu drepturile omului. Evenimentele de dată recentă, din sudul Siciliei, în vecinătatea coastei insulei Lampedusa, unde s-a şi deplasat personal, ca să vadă „un cimitir sub cerul liber”, credeam că l-au lămurit definitiv şi în chestiunea impenetrabilităţii graniţelor UE şi a zonelor vulnerabile. Ne-am amăgit. Preşedintele Comisiei Europene ne-a livrat, luni seara, alte îngrijorări ale sale, legate de „pericolul intensificării mişcărilor extremiste”. De geneza acestora, între care şi austeritatea, nici o explicaţie. Dar ce observăm? Că acestea se fac resimţite în Franţa, care se opune – de-a dreptul straniu – accederii României şi Bulgariei în spaţiul Schengen. Şi nu mai departe decât marţi, 12 noiembrie a.c., premierul Jean Marc Ayrault a sesizat procurorul general al Republicii, în legătură cu un atac ignobil, eminamente rasist, al hebdomadarului de extremă dreapta „Minute” la adresa ministrului Justiţiei, mulatra Christine Taubira. Căreia i se atribuie calificativul de maimuţă ce a descoperit banana. În Hexagon scandalul e imens. Matignon, organizaţiile antirasiste, sindicatele, Liga drepturilor omului, dar şi politicieni au incriminat un asemenea derapaj moral, incompatibil cu valorile europene. Marţi seara, ministrul de Interne, Manuel Valls, anunţa că guvernul studiază posibilitatea luării unor măsuri „contra difuzării” hebdomadarului „Minute”. Fireşte, este treaba guvernului francez de a întreprinde ce găseşte de cuviinţă, dar faptul, de o gravitate maximă, s-a produs. Jose Manuel Barroso aparţine unei ţări sărace, care a cunoscut democraţia târziu, după înlăturarea dictatorului Antonio Salazar, pe care, ce paradox, istoricul Tony Judt, în cartea sa „Europa postbelică” (Ed. Polirom, 2008), îl asemăna cu Nicolae Ceauşescu, ambii obsedaţi, între altele, de evitarea datoriei externe şi echilibrarea conştiincioasă a fiecărui buget de stat. Şi din acest motiv, dar şi din altele, cu respiraţie europeană, aşteptările ţărilor admise după 2007 în UE de la domnia sa erau cu totul altele.