Externalizarea Sucursalei SE Craiova, multe semne de întrebare

0
784

În Planul de restructurare al Complexul Energetic Oltenia, aprobat de Comisia Europeană în februarie 2022, se prevede externalizarea Sucursalei SE Craiova II,  care asigură încălzirea centralizată în municipiul Craiova. Motivul fiind că producţia şi vânzarea de energie termică nu face parte din obiectul principal de activitate al Complexului. Specialiștii spun că externalizarea ar fi benefică pentru CEO, care în felul acesta scapă pe de o parte de creanța de 343 milioane lei de la fosta companie Termo Craiova SRL, iar pe de altă parte,  nu s-ar mai forța să recupereze cele 10 milioane de lei, contravaloarea energiei termine din iarna trecută de la operatorul Termo Urban Craiova SRL. Însă, rămâne totuși o problemă cum se va proceda cu încălzirea a peste 60.000 de locuinţe, la care se adaugă numeroase instituţii publice şi societăţi comerciale din Craiova, între care şi compania Ford.

Demersurile de transfer a activelor SE Craiova II către noii proprietari (Ministerul Energiei – 77,15%, Fondul Proprietatea – 21, 55%, Electrocentrale Grup – 0,8% și Societatea Comercială pentru Închiderea – Conservarea Minelor SA (societate în faliment) – 0,44%), ar urma să se finalizeze anul acesta. Noua entitate creată în urma divizării simetrice a CEO se va numi Societatea Electrocentrale Craiova. Societatea va fi administrată în sistem unitar. Va avea un Consiliu de Administrație și Director General. În ședința programată pentru luna august, acționarii au aprobat numirea a 5 administratori, cu un mandat de 4 luni. De asemenea, se va stabili și directorul general al Electrocentrale Craiova.

Societatea Electrocentrale Craiova, desprinsă din CE Oltenia, devine funcțională. Acționarii, vor aproba numirea a 5 administratori provizorii

În cursul lunii iulie a.c., după o întâlnire cu reprezentanţii Ministerului Energiei şi conducerea CEO, directorul SE Craiova II, Dan Vasile, şi primarul municipiului Craiova, Lia-Olguţa Vasilescu, au dat asigurări că nu vor fi probleme cu asigurarea agentului termic în municipiu în sezonul rece 2022 – 2023, CEO urmând să-i livreze noii entităţi cantitatea de 2 milioane de tone de cărbune la acelaşi preţ pe care-l percepe în prezent pentru propriile entităţi, respectiv 90 lei/tonă.  Soluţia producerii de agent termic din arderea cărbunelui nu este însă una de viitor, specialiştii din domeniu apreciind că se impune construirea unui grup energetic în cogenerare cu o capacitate de circa 200 MW (+/- 25%), ce ar putea produce aproximativ 180 Gcal/h, adică exact consumurile medii pe timp de iarnă ale populaţiei şi operatorilor industriali.

Complexul Energetic Oltenia  a depus cerere la finele lunii septembrie a.c pentru a primi 1,26 miliarde de lei prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) pentru a construi o centrală de cogenerare, care va avea o capacitate de 295 MW la Craiova, potrivit unui comunicat de presă. CE Oltenia ar urma să depună cerere pentru majoritatea sumei din PNRR, care este de aproape 389 milioane euro.

Obiectivul general al proiectului propus pentru finanțare prin Planul Național de Redresare și Reziliență – PNRR îl reprezintă realizarea unei capacități noi de producere energie electrică și termică pe gaze naturale în cogenerare de înaltă eficiență, de 295 MW, pentru Electrocentrala Craiova.

https://economedia.ro/complexului-energetic-oltenia-a-depus-cerere-pentru-a-primi-126-miliarde-de-lei-pentru-constructia-unei-centrale-cogenerare-la-craiova-din-pnrr.html#.Y0kROExBzcs

Se pare însă că decizionalii CEO aveau alte planuri. Aceştia au propus şi au iniţiat demersurile necesare construirii unui grup energetic cu o capacitate mult inferioară necesarului de agent termic în sezonul rece, dovadă fiind faptul că au comandat la Institutul de Studii și Proiectări Energetice (ISPE) un studiu, în derulare, pentru realizarea unui nou grup energetic cu o putere maximă de 120 MW. Surse din domeniul energetic susțin că puterea limitată la maxim 120 MW ar fi fost ordonată tocmai de preşedintele Directoratului CEO, Daniel Burlan, prin limitarea valorii investiţiei, adică modificarea unor detalii tehnice şi a temei de proiectare a noului grup energetic, astfel încât să nu se depăşească 100 milioane euro (în prezent, costul mediu de construcţie este de 1 milion euro/MW, prin urmare grupul nu poate depăşi 100 MW). Aceleași surse susțin că interesată îndeaproape ar fi Lăcrămioara Diaconu-Pinţea, membru în Directoratul CEO, protejata lui Daniel Burlan, în scopul favorizării societății SIEMENS, care deţine în portofoliul de producție grupuri energetice cu capacitatea de 60 MW.

Deşi specialiştii SE Craiova II au reclamat necesitatea construirii unui grup energetic cu o capacitate mai mare sau construirea a trei grupuri de 60 MW, cu ocazia unei întâlniri derulate în luna martie 2022 cu reprezentanţi ai Consiliului Local Craiova şi ai SE Craiova II, Daniel Burlan s-a opus vehement unei asemenea propunerii şi a susţinut poziţia Lăcrămioarei Diaconu-Pinţea de realizare a unui grup de 120 MW. Desigur, că ne punem cu toții întrebări….Iniţial, în Planul Naţional Integrat din domeniul Energiei şi Schimbărilor Climatice 2021-2030 a fost prevăzută pentru SE Craiova II construirea unui bloc energetic nou în cogenerare de 200 MW, cu funcţionare pe gaze naturale, care să înlocuiască actualele capacităţi energetice, iar ulterior, Directoratul CEO a aprobat actualizarea Studiului de Fezabilitate “Capacităţi de producţie în cogenerare de 200 MW ± 25% cu tehnologie modernă, pentru SE Craiova II”, în sensul redimensionării capacităţii de producţie şi furnizare a noului grup energetic la o putere de maxim 120 MW.