Moţiunea de cenzură a opoziţiei a trecut „la mustaţă”, mai exact la 6 voturi, prin trădarea la vedere a trei parlamentari social-democraţi – Sorin Marius Bota, Mihăiţă Găină şi Gabriel Petrea, acesta din urmă liderul TSD- care, alături de ceilalţi aleşi, juraseră pe Biblie la preluarea mandatului, conform Legii 8/2002 „să-şi îndeplinească cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor”. Anterior mai dezertaseră şi alţi „pitpalaci” ademeniţi de cântecul de sirenă al lui Victor Ponta de la Pro România, şi pintre aceştia şi deputatul de Dolj, Florinel Stancu (52 de ani), poreclit „Hagi”, Doamne, Dumnezeule, nu Fane Basamac, Mancipatu’, sau Stelică Guliman, din celebra echipă de fotbal a Văii Gangului, de odinioară, care nu merită nici măcar citat, fiindcă n-avea ce căuta pe lista de parlamentari a Doljului, prin îndoielnica lui calitate morală şi profesională. Oricum a pus şi Florinel Stancu umărul la demolarea guvernului. Trădarea la români e o boală veche şi s-a dezvoltat mereu pe bază de continuitate. E de ajuns să lecturezi „Istoria trădării la români” (Ed. Eurostampa, 2001) a istoricului Mircea Bălan ca să realizezi că e plină istoria de oi negre, cu trădări şi trădători. Licheaua e definită ca un om de nimic, lipsit de demnitate, un netrebnic, o secătură, trădătorul ideal. Dar ne place trădarea, chiar dacă îi urâm pe trădători, care vin din mijlocul nostru. Revenind la ceea ce s-a petrecut joia trecută în Parlamentul României, putem spune că am asistat la ceea ce nu se poate întâmpla în nici un parlament naţional din ţările membre UE. Semn că nu prea avem mare treabă cu democraţia. Nu o să vezi aşa ceva nici în Italia, unde într-adevăr Liga lui Matteo Salvini a ieşit de la guvernare, însă s-a făcut o nouă alianţă între Mişcarea 5 Stele şi Partidul Democrat, pentru evitarea alegerilor anticipate care avantajau extrema dreaptă, nici în Spania, unde Pedro Sanchez – liderul PSOE- câştigător al alegerilor anticipate nu s-a putut înţelege, la formarea unei coaliţii de guvernare, nici cu Podemos, al cărui lider Pablo Iglesias a pus condiţii de neacceptat, nici cu Albert Riveira, de la liberalii Ciudadanos, fără a mai discuta de conservatori (PP), dar să trădeze sau să treacă, prin versatilitate politică, de la un partid la altul, e ceva de neconceput. Unde în Europa se mai întâmplă asemenea golănii, în desconsiderarea sfidătoare a votului popular? Cu atâţia caraghioşi, impostori, mediocrii, adevărate caricaturi, capabili de orice nenorocire. Sigur că şi PSD-ul a făcut greşeli tactice peste greşeli, de la întocmirea listelor parlamentare, numirea unor miniştrii de mucava, până la desconsiderarea „lucrăturilor” de care avea cunoştiinţă, inclusiv a celor externe, prin funcţionarii de la Bruxelles, şi a popularilor europeni, mereu stârniţi. Prin aportul minorităţilor naţionale, altele decât cea maghiară –17 la număr-, care s-au băgat în ceea ce nu trebuia să se amestece, PSD-ul s-a văzut scos, pentru prima dată, prin moţiune de cenzură, de la guvernare. Una bună pe ansamblu, şi Nicolae Bădălău prezintă pe pagina sa de Facebook un tablou de bord al indicatorilor economici şi sociali, deşi Klaus Iohannis nu încetează a o eticheta „toxică”. PNL doreşte să facă guvern. Şi-a luat inima în dinţi. Să-l facă! Numai că în 2016, partidul lui Ludovic Orban n-a obţinut nici jumătate din mandatele parlamentare ale PSD, raportul fiind de 221 la 99. USR a obţinut 43 de mandate, ALDE a avut 29 mandate, PMP – 26 iar UDMR 30 de mandate. Minoritarii 17 mandate, cum spuneam, iar Pro Europa (ex Pro România) ar avea în prezent 41 de mandate, prin racolări. Mai sunt şi neafiliaţi în număr de 19. Să vedem cum se va face majoritatea necesară de 233 de voturi, prin negocierile premierului desemnat de Klaus Iohannis, cel care şi-a văzut realizat visul de a doborî guvernul legitim, prin subminarea Vioricăi Dăncilă, aducerea de acasă pe targă a unui bolnav de la Cluj-Napoca, cu salvarea, şantaje, ameninţări, tot tacâmul. Victoria e… istorică! Să fie, dacă aşa s-a spus. PSD se va baricada în tranşee şi va contempla spectacolul sordid şi nu va vota. A început deja campania electorală şi Viorica Dăncilă trebuie să meargă de la Videle la Baia Mare, de acolo la Carei şi de acolo la Craiova, Slatina, Drobeta Turnu-Severin, apoi la Chişinău, oricum în aglomeraţia marilor oraşe şi a marilor comunităţi rurale, pentru a spune ce a făcut ca premier şi ce ar putea face ca preşedinte. PSD poate să aibă curajul să propună răspicat alegeri anticipate, dar în nici un caz nu poate să îşi dea votul pentru un viitor guvern condus de cine va fi desemnat de preşedintele Klaus Iohannis, cel care a scris pe pagina sa de Facebook că „a folosit toate instrumentele democratice şi constituţionale pentru a bloca PSD”. Mai ales cele… constituţionale. „Să distrugem PSD” ca program politic este ceva de neimaginat, într-o societate democrată.
Acest site utilizează cookie-uri | Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.Sunt de acord
Moţiunea de cenzură a opoziţiei a trecut „la mustaţă”, mai exact la 6 voturi, prin trădarea la vedere a trei parlamentari social-democraţi – Sorin Marius Bota, Mihăiţă Găină şi Gabriel Petrea, acesta din urmă liderul TSD- care, alături de ceilalţi aleşi, juraseră pe Biblie la preluarea mandatului, conform Legii 8/2002 „să-şi îndeplinească cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor”. Anterior mai dezertaseră şi alţi „pitpalaci” ademeniţi de cântecul de sirenă al lui Victor Ponta de la Pro România, şi pintre aceştia şi deputatul de Dolj, Florinel Stancu (52 de ani), poreclit „Hagi”, Doamne, Dumnezeule, nu Fane Basamac, Mancipatu’, sau Stelică Guliman, din celebra echipă de fotbal a Văii Gangului, de odinioară, care nu merită nici măcar citat, fiindcă n-avea ce căuta pe lista de parlamentari a Doljului, prin îndoielnica lui calitate morală şi profesională. Oricum a pus şi Florinel Stancu umărul la demolarea guvernului. Trădarea la români e o boală veche şi s-a dezvoltat mereu pe bază de continuitate. E de ajuns să lecturezi „Istoria trădării la români” (Ed. Eurostampa, 2001) a istoricului Mircea Bălan ca să realizezi că e plină istoria de oi negre, cu trădări şi trădători. Licheaua e definită ca un om de nimic, lipsit de demnitate, un netrebnic, o secătură, trădătorul ideal. Dar ne place trădarea, chiar dacă îi urâm pe trădători, care vin din mijlocul nostru. Revenind la ceea ce s-a petrecut joia trecută în Parlamentul României, putem spune că am asistat la ceea ce nu se poate întâmpla în nici un parlament naţional din ţările membre UE. Semn că nu prea avem mare treabă cu democraţia. Nu o să vezi aşa ceva nici în Italia, unde într-adevăr Liga lui Matteo Salvini a ieşit de la guvernare, însă s-a făcut o nouă alianţă între Mişcarea 5 Stele şi Partidul Democrat, pentru evitarea alegerilor anticipate care avantajau extrema dreaptă, nici în Spania, unde Pedro Sanchez – liderul PSOE- câştigător al alegerilor anticipate nu s-a putut înţelege, la formarea unei coaliţii de guvernare, nici cu Podemos, al cărui lider Pablo Iglesias a pus condiţii de neacceptat, nici cu Albert Riveira, de la liberalii Ciudadanos, fără a mai discuta de conservatori (PP), dar să trădeze sau să treacă, prin versatilitate politică, de la un partid la altul, e ceva de neconceput. Unde în Europa se mai întâmplă asemenea golănii, în desconsiderarea sfidătoare a votului popular? Cu atâţia caraghioşi, impostori, mediocrii, adevărate caricaturi, capabili de orice nenorocire. Sigur că şi PSD-ul a făcut greşeli tactice peste greşeli, de la întocmirea listelor parlamentare, numirea unor miniştrii de mucava, până la desconsiderarea „lucrăturilor” de care avea cunoştiinţă, inclusiv a celor externe, prin funcţionarii de la Bruxelles, şi a popularilor europeni, mereu stârniţi. Prin aportul minorităţilor naţionale, altele decât cea maghiară –17 la număr-, care s-au băgat în ceea ce nu trebuia să se amestece, PSD-ul s-a văzut scos, pentru prima dată, prin moţiune de cenzură, de la guvernare. Una bună pe ansamblu, şi Nicolae Bădălău prezintă pe pagina sa de Facebook un tablou de bord al indicatorilor economici şi sociali, deşi Klaus Iohannis nu încetează a o eticheta „toxică”. PNL doreşte să facă guvern. Şi-a luat inima în dinţi. Să-l facă! Numai că în 2016, partidul lui Ludovic Orban n-a obţinut nici jumătate din mandatele parlamentare ale PSD, raportul fiind de 221 la 99. USR a obţinut 43 de mandate, ALDE a avut 29 mandate, PMP – 26 iar UDMR 30 de mandate. Minoritarii 17 mandate, cum spuneam, iar Pro Europa (ex Pro România) ar avea în prezent 41 de mandate, prin racolări. Mai sunt şi neafiliaţi în număr de 19. Să vedem cum se va face majoritatea necesară de 233 de voturi, prin negocierile premierului desemnat de Klaus Iohannis, cel care şi-a văzut realizat visul de a doborî guvernul legitim, prin subminarea Vioricăi Dăncilă, aducerea de acasă pe targă a unui bolnav de la Cluj-Napoca, cu salvarea, şantaje, ameninţări, tot tacâmul. Victoria e… istorică! Să fie, dacă aşa s-a spus. PSD se va baricada în tranşee şi va contempla spectacolul sordid şi nu va vota. A început deja campania electorală şi Viorica Dăncilă trebuie să meargă de la Videle la Baia Mare, de acolo la Carei şi de acolo la Craiova, Slatina, Drobeta Turnu-Severin, apoi la Chişinău, oricum în aglomeraţia marilor oraşe şi a marilor comunităţi rurale, pentru a spune ce a făcut ca premier şi ce ar putea face ca preşedinte. PSD poate să aibă curajul să propună răspicat alegeri anticipate, dar în nici un caz nu poate să îşi dea votul pentru un viitor guvern condus de cine va fi desemnat de preşedintele Klaus Iohannis, cel care a scris pe pagina sa de Facebook că „a folosit toate instrumentele democratice şi constituţionale pentru a bloca PSD”. Mai ales cele… constituţionale. „Să distrugem PSD” ca program politic este ceva de neimaginat, într-o societate democrată.
