Aproximativ 500 de pelerini au avut nevoie de îngrijiri medicale, de la începutul pelerinajului de Sfânta Parascheva

0
1909

Aproximativ 500 dintre pelerinii, aflaţi în această perioadă la Iaşi pentru a se închina la raclele Sfintei Cuvioase Parascheva şi Sfântului Spiridon, au avut nevoie de îngrijiri medicale.

Au fost înregistrate 495 de cazuri, dintre care 138 de persoane au fost transportate la Spitalul Sf. Spiridon, Spitalul de Neurochirurgie sau Institutul de Boli Cardiovasculare.

În prezent, aproximativ 40.000 de persoane se află la rând aşteptând să se închine la racla cu moaştele Sfintei Parascheva în ziua în care Biserica Ortodoxă sărbătoreşte ziua acesteia, timpul de aşteptare fiind de peste 24 de ore. În cursul nopţii, cei care au stat la rând au primit pachete cu mâncare şi ceai din partea autorităţilor locale, reprezentanţilor Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, a unor asociaţii şi organizaţii ori din partea localnicilor.

De vineri dimineaţa, de la ora 6,00, când a început pelerinajul, pe la baldachinul în care se află raclele Sfintei Cuvioase Parascheva şi ale Sfântului Spiridon au trecut peste 100.000 de pelerini, numărul fiind un record al ultimilor ani.