Învăţământul va fi prioritate a mandatului meu de primar

0
994

– interviu cu Nicolae Giugea, candidatul PNL la Primăria Craiova –

Rep.

Domnule Nicolae Giugea, astăzi începe un nou an şcolar, în condiţii cu totul deosebite faţă de ce tot ce ştiam până acum, care urmare a pandemiei. Ce le transmiteţi copiilor, părinţilor şi profesorilor?

Nicolae Giugea

Sunt profesor şi, pentru mine, momentul începerii şcolii este unul dintre cele mai importante din întregul an. Nimic nu este mai important pentru o naţiune, decât modul în care îşi tratează copiii. Ştiu că anul acesta lucrurile sunt total diferite, pentru că şi contextul este total diferit. Este pentru prima dată când trecem printr-o astfel de situaţie şi cred că măsurile care vor fi luate, atât la nivel central, cât şi la nivel de şcoală trebuie să aibă în vedere, în primul rând, sănătatea copiilor. Ştiu că este dificil pentru toată lumea, dar sunt convins că, respectând măsurile necesare, lucurile pot fi ţinute sub control. Vreau să le transmit copiilor mult succes, iar părinţilor şi profesorilor să fie mereu alături de ei.

Rep.

În ce mod aţi susţinut învăţământul în Parlament?

Nicolae Giugea

În toată activitatea mea publică şi, în special de când sunt parlamentar, am avut ca prioritate învăţământul, în general şi cel craiovean în special. De aceea, unul dintre obiectivele mele primordiale a fost reabilitarea Colegiului Naţional Carol I, una dintre instituţiile esenţiale ale învăţământului craiovean. În fiecare an, când se discuta bugetul de stat, depuneam un amendament care viza alocarea de fonduri pentru începerea lucrărilor. De fiecare dată, majoritatea PSD a respins acest amendament. După instalarea Guvernului Orban am reuşit să introduc reabilitarea Colegiului Carol I şi a Operei Craiova în programul de Guvernare şi, în acest fel, lucrurile au început să se mişte. Valoarea întregului proiect este de 115.528.699 lei, iar durata de realizare este de 30 de luni, dintre care 6 vor fi dedicate proiectării. Au fost parcurse toate etapele necesare şi lucurile au intrat în linie dreaptă.

Rep.

Ce prevede programul dvs de guvernare locală la capitolul Învăţământ?

Nicolae Giugea

Sunt foarte multe lucruri de făcut în ceea ce priveşte învăţămîntul în Craiova. Urgent este asigurarea condiţiilor minime în toate şcolile din oraş. Şi când spun condiţii minime, mă refer, de exemplu la apă caldă. Îi atenţionăm mereu pe copii că trebuie să se spele pe mâini, dar şcolile nu au apă caldă şi nici materiale sanitare.

Dar dincolo de problemele legate de pandemie, Primăria trebuie să asigure condiţiile unui învăţământ de calitate. Asta înseamnă o bază materială corespunzătoare, dotări moderne care să le ofere profesorilor posibilitatea să predea aşa cum se cuvine în secolul XXI.

Din păcate, trebuie să recunoaştem că, până acum, Primăria s-a mulţumit să aloce sume minime, sau uneori nici pe acestea şi a fost total indiferentă la nevoile reale ale profesorilor.

 Rep

Sut câteva situaţii concrete în Craiova, unde Primăria ar fi trebuit să intervină şi nu a făcut-o. De exemplu, situaţia de la Liceul Voltaire şi Colegiul Ştefan Odobleja. Cum credeţi că se poate rezolva această problemă?

Nicolae Giugea

Foarte simplu. Există mai multe locuri unde Liceul Voltaire poate funcţiona şi cel mai bun exemplu este clădirea fostei Şcoli 35. Nu ştiu de ce Primăria i-a schimbat destinaţia, fără să aibă acceptul Ministerului. Au transformat o şcoală în arhivă şi apoi s-au trezit că nu au spaţii de învăţământ. Asta se întâmplă când la conducerea Primăriei sunt oameni care nu au avut niciodată de-a face cu şcoala.

De aceea spun că pentru mine, ca primar, învăţământul va reprezenta o prioritate.

Comandat de PNL Dolj, executat de S.C. ED PRESS COM S.R.L., cod AEP 21200012.