Opt cazuri de infectare cu HIV depistate în Dolj

0
441

În ultima lună, opt cazuri de infectare cu virusul HIV au fost descoperite în Dolj, în urma testelor care s-au făcut în mai multe laboratoare din judeţ. Direcţia de Sănătate Publică (DSP) a anunţat că virusul a fost depistat la o femeie gravidă, un alt caz înregistrându-se la un pacient cu tuberculoză.

hivÎn luna august, în judeţul Dolj, au fost efectuate 1.235 de testări, opt dintre acestea fiind pozitive. Trei din cazuri au fost descoperite în urma unor testări ocazionale (în scop diagnostic sau expuneri accidentale), un caz a fost diagnosticat la un bolnav de tuberculoză, iar un altul la o femeie gravidă. Tot pozitive au ieşit şi testele în cazul a doi doljeni care a avut contact cu o persoană infectată cu virusul HIV, un alt caz fiind descoperit în urma unui control la cerere.

Peste 300 de doljeni se află în evidenţele medicale ca fiind purtători ai virusului HIV sau bolnavi de SIDA. Şi chiar dacă în ultimii 25 de ani s-au făcut progrese importante în plan medical, în continuare obiective importante rămân accesul universal la prevenţia HIV, tratament, îngrijiri şi suport, dar şi reducerea numărului persoanelor infectate cu HIV/SIDA sau informarea şi educarea populaţiei, mai ales a grupurilor cu risc crescut. Pentru a reduce numărul cazurilor noi, specialiştii atrag atenţia că este foarte importantă o mai bună informare şi educare în legătură cu HIV/SIDA. De asemenea, ar fi necesară creşterea numărului de persoane, în special din grupele de risc, care solicită efectuarea unui test de depistare a infectării cu HIV şi creşterea numărului de persoane care adoptă un comportament sănătos în relaţie cu HIV/SIDA.

Testarea este gratuită

Potrivit medicilor, testarea se face în orice laborator, fie el privat sau de stat. Testul este însă gratuit doar pentru femeile însărcinate, în cadrul unui program derulat de Ministerul Sănătăţii. În funcţie de tipul testului, rezultatul se poate da pe loc sau este nevoie de 3-5 testări pe o perioadă mai îndelungată.

Dincolo de toate, o problemă rămâne lipsa de informaţii cu privire la ce înseamnă virusul HIV şi SIDA. 30.8% din respondenţii cercetării „Sub Lupă” cred că toţi copiii născuţi din mame seropozitive vor fi şi ei seropozitivi, iar 20% din respondenţi cred că este nevoie de veselă separată pentru a se proteja de infecţia cu HIV. Totodată, 69,8% din respondenţi asociază persoanelor seropozitive cuvinte aparţinând registrului negativ („frustrate”, „labile”, „nefericite”, „depresive”, „izolate”, „stare de sănătate instabilă şi contagioasă”, „dependente”, „iresponsabile”). 24.2% din respondenţi nu s-ar simţi confortabil să îmbrăţişeze o persoană seropozitivă.

Numărul deceselor provocate de SIDA a scăzut constant

hiv 1Progresele înregistrate în medicină au făcut, totuşi, ca persoanele infectate cu HIV să trăiască mai mult decât, spre exemplu, în urmă cu 20 de ani. Se estimează că peste trei milioane de vieţi au fost salvate începând cu anul 1996, când accesul la tratament a fost permis. Potrivit reprezentanţilor Organizaţiei Naţiunilor Unite, în 2013, la nivel global, s-au înregistrat 1,5 milioane de decese cauzate de SIDA. Dar numărul de victime provocate de SIDA a scăzut net în  întreaga lume, fiind cu 11,8% mai mic decât în anul precedent. Este cea mai puternică scădere de la vârful epidemiei în 2005. 36,9 milioane de persoane au fost infectate cu HIV în 2014, şi 2,6 milioane dintre acestea au fost copii. Aproximativ 150 de milioane de copii şi adulţi, din 129 de ţări cu venituri mici şi mijlocii au primit servicii de testare HIV, 14,9 milioane de persoane care trăiesc cu HIV au primit tratament antiretroviral (ART) la nivel global, dintre care 13,5 milioane au primit ART în ţările cu venituri mici şi medii. Se estimează că aproximativ două milioane de persoane au fost recent infectate cu virusul în 2014, iar 34 de milioane de oameni au murit din cauze legate de SIDA până în prezent, inclusiv 1,2 milioane în 2014.

În timp ce numărul deceselor legate de SIDA a scăzut constant cu 100.000 pe an începând din 2005, în 2013 scăderea a fost de 200.000. Numărul deceselor legate de SIDA a scăzut cu 35% de la vârful înregistrat în 2005. De asemenea, numărul cazurilor noi de infestare cu HIV a scăzut de la 2,2 milioane în 2012, la 2,1 milioane în 2013. Cazurile noi de contaminare la copii s-au diminuat de asemenea, de la 270.000 la 240.000. Din 2005, numărul cazurilor noi de îmbolnăvire s-a redus în total cu 27,6% în întreaga lume.