Înălţarea Sfintei Cruci

0
124

cruceImpărăţind în Roma Maxenţiu, persecutorul (307-312), făcea multă chinuire popoarelor, gonindu-i şi chinuindu-i nu numai pe creştini, dar şi pe paginii săi ucigându-i şi jefuindu-le averile lor Deci, au trimis romanii, în taină, la împăratul Constantin (306-337) care petrecea atunci în Britania cu mama sa, Elena, rugându-l pe el să vină şi să-i scape de tiranul acela. Iar Constantin i-a scris mai întâi lui Maxenţiu, sfătuindu-l pe el prieteneşte să înceteze o tiranie ca aceea. Iar el nu numai că nu l-a ascultat pe dânsul şi nu s-a îndreptat, dar şi mai amar s-a făcut. S-a sculat chiar asupra lui Constantin, pe care toată oastea romanilor la împărăţie-l alesese, nevrând ca să-l aibă deopotrivă cu sine la împărăţie. Văzând Constantin că la Maxenţiu era mare putere diavolească, a început a se ruga unui Dumnezeu care stăpâneşte cerul şi pământul, pe care şi neamul creştinesc îl cinsteşte, ca să-i dăruiască lui chip de biruinţă asupra prigonitorului.

Drept aceea, rugându-se el cu osârdie, i s-a arătat în amiazăzi chipul Crucii Domnului închipuit cu stele, strălucind mai mult decât soarele şi deasupra scris pe dânsul: “În acest semn vei învinge”. Au văzut aceea şi ostaşii toţi, între care era şi dulcele Artemie cel care după aceea a fost chinuit pentru Hristos de Iulian, şi se mirau. Iar cei mai mulţi dintre dânşii au început a se teme că paginilor chipul crucii le era semn de mare nenorocire şi de moarte, fiindcă pe cruce se pedepseau cu moarte tâlharii şi făcătorii de rele. Iar într-o noapte, pe când dormea el, i s-a arătat însuşi Hristos Domnul şi iarăşi i-a arătat semnul cinstitei cruci pe care îl văzuse şi i-a zis lui: “Să faci asemănare chipului acestuia şi să porunceşti ca să-l poarte înaintea oştilor şi nu numai pe Maxenţiu, ba încă şi pe toţi vrăjmaşii tăi îi vei birui”. Deci, sculându-se împăratul, a spus mai marilor săi vedenia şi chemând argintari iscusiţi le-a poruncit lor să facă cinstita cruce de aur, de mărgăritar şi de pietre scumpe după chipul semnului celui arătat şi, ceva mai mult, a poruncit la toată oastea să închipuiască pe toate armele, pe coifuri şi pe zale semnul crucii.

Iar rău-credinciosul Maxenţiu, fiind înştiinţat de venirea lui Constantin în Italia asupra Romei, cu multă îndrăzneală şi-a scos oastea romană şi a mers împotriva marelui Constantin. Iar Constantin a poruncit ca să poarte cinstita cruce înaintea taberilor armatei sale. Şi când s-a început lupta cu Maxenţiu, atunci, cu puterea cinstitei cruci, Maxenţiu a fost biruit şi mulţimea ostaşilor lui a fost tăiată (28 octombrie 312), şi însuşi Maxenţiu a fugit. Şi l-a urmărit împăratul Constantin şi, fugind el pe podul de peste râul Tibru, pe care singur l-a zidit, s-a rupt podul, cu puterea lui Dumnezeu, şi s-a afundat ticălosul în râu cu oastea sa.

Iar marele Constantin a mers în Roma biruitor şi l-a întâmpinat pe el tot poporul cu bucurie mare şi cu cinste.. Iar spre pomenirea biruinţei celei prea slăvite, a pus o cruce în mijlocul Romei, pe un stâlp de piatră şi a scris pe dânsa: “Cu acest mântuitor semn, cetatea aceasta a fost scăpată de sub jugul tiranului”.

Constantin cunoscând puterea lui Hristos celui răstignit pe cruce, şi crezându-l pe acesta că este adevărat Dumnezeu, s-a botezat întru dânsul, cu maică să Elena cea vrednică de laudă, pe care, ca pe o foarte iubitoare de Dumnezeu, a trimis-o la Ierusalim cu multă avere spre căutarea cinstitei cruci. Iar ea, ducându-se la Ierusalim, a cercetat sfintele locuri şi le-a curăţit de spurcăciunile idoleşti şi a scos la lumină cinstite moaşte ale diferiţilor sfinţi. Era atunci în Ierusalim patriarh Macarie (314-333), care a întâmpinat pe împărăteasa cu cuviincioasă cinste.

Deci, fericită împărăteasă Elena, vrând să găsească crucea cea de viaţă făcătoare a Domnului, a mers  la un loc unde era un munte mare împresurat cu pământ şi cu pietre, pe care Adrian (117-138), împăratul Romei, zidise o capişte zeiţei Venera şi pusese într-însa un idol. Acolo au gasit crucea Domnului care era ascuns de evrei. Iar împărăteasa Elena a poruncit ca să se risipească capiştea cea idolească şi să se răscolească ţarina şi să se sape. Iar Macarie patriarhul, rugându-se la locul acela, iată a ieşit un miros de bună mireasmă şi îndată s-a arătat mormântul şi locul căpăţânii în partea dinspre răsărit şi aproape de dânsele au aflat îngropate trei cruci şi după aceea au aflat cinstitele piroane. Dar neştiind care ar fi fost crucea lui Hristos, s-a întâmplat în acea vreme că se ducea un mort la îngropare şi atunci Macarie, patriarhul, a poruncit celor ce-l duceau să stea; şi se aşezară crucile pe mortul acela câte una pe rând, iar când au pus crucea lui Hristos, îndată mortul a înviat şi s-a sculat viu cu puterea Dumnezeieştii Cruci a Domnului.

Deci, împărăteasa primind cu bucurie cinstită cruce, i s-a închinat şi a sărutat-o; asemenea şi toată suita împărătească, ce era cu dânsa. Iar alţii nu puteau să vadă şi să sărute sfânta cruce în acea vreme, din pricina mulţimii celei mari de lume, şi au dorit ca măcar de departe s-o poată vedea. Atunci Macarie, patriarhul Ierusalimului, stând la un loc mai înalt, a făcut înălţarea, arătând cinstita cruce mulţimii, iar ei au strigat: “Doamne miluieşte”. Şi de atunci s-a început praznicul “înălţării cinstitei Cruci a Domnului”.

Deci, împărăteasa Elena a păstrat la sine o parte din acest cinstit lemn, precum şi sfintele piroane, iar cealaltă parte, punând-o într-o raclă de argint, a dat-o lui Macarie, patriarhul, spre ocrotirea neamului în viitor. Iar sfânta împărăteasă Elena a poruncit să se zidească biserici în Ierusalim pe la sfintele locuri; mai întâi a poruncit să se zidească biserica Învierii Domnului nostru Iisus Hristos, unde este sfântul mormânt al lui Hristos şi unde s-a aflat cinstita cruce..

După sosirea Sfintei Elena de la Ierusalim în Bizanţ, iubitorul de Hristos împăratul Constantin a făcut trei cruci mari, după numărul celor ce i se arătaseră lui la războaie: cea dintâi în Roma, când l-a înecat pe Maxenţiu, a doua în Bizanţ, când l-a cucerit, a treia când a bătut pe goţi la râul Dunării. După chipul celor trei arătări a făcut trei cinstite cruci din materii scumpe şi a scris pe dânsele cu slove de aur cuvintele acestea: Îs Hr Ni Ka, adică “biruieşte”, arătând la toţi râvna dreptei credinţe. Şi aceasta se făcea de trei ori pe an: adică în luna aceasta, la înălţarea cinstitei cruci, apoi în luna lui mai, în 6 zile, la arătarea Crucii Domnului pe cer şi în sfântul marele post cel de patruzeci de zile, în Duminica sfintei crucii.

Amintim ca Sfânta Cruce mai este cinstita in mod deosebit in Duminica a treia din Postul Sfintelor Pasti, numita “Duminica Sfintei Cruci”, instituita la Constantinopol in secolul al VIII-lea si este cu data variabila.

In calendarul ortodox  mai sunt doua sărbători închinate Sfintei Cruci, dar fără prăznuire: “Scoaterea Cinstitului lemn al cinstitei si de viaţa făcătoarei Cruci”, din 1 august, care coincide cu începutul postului Adormirii Maicii Domnului si “Arătarea semnului Sfintei Cruci pe cer” in timpul împăratului Constantin de pe 7 mai.

Sărbătoarea Înălţării Sfintei Cruci s-a generalizat treptat in toata Biserica de Răsărit. Spre deosebire de alte praznice împărăteşti, Înălţarea Sfintei Cruci se serbează cu post, pentru ca ea aduce aminte de Patimile si moartea Mântuitorului.

Preot Guşetelu Aurel­­ Dumitru