Educaţie pentru dezvoltare sustenabilă, la Universitatea din Craiova

0
418

Universitatea din Craiova, prin Facultatea de Litere, organizează, în ziua de 16 iulie 2018, începând cu ora 10:00, în Aula „Mihai I” (fosta „Sala Albastră”) conferinţa internaţională „European Theories and Practices on Education for Sustainable Development and International”, eveniment de diseminare în cadrul Proiectului „Erasmus + Acteurs du Territoire pour une Education a  la Citoyennete Mondiale (ACTECIM)”.

La acest eveniment sunt invitaţi profesori, cercetători, formatori, reprezentanţi ai instituţiilor publice locale, ale celor culturale, social-educative, precum şi reprezentanţi ai mediului socio-economic (indiferent de apartenenţă – public sau privat) din Regiunea Oltenia şi din străinătate. Proiectul ACTECIM, coordonat de Academia din Lyon (Franţa), reuneşte Universităţi, şcoli, licee şi ONG-uri din trei Regiuni Europene: Sud-Vest Oltenia, Rhone-Alpes şi Piemont. Prin acesta se reflectează împreună asupra educaţiei. Regiunea noastră este reprezentată de Universitatea din Craiova, Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj şi Agenţia pentru Dezvoltare Regională Sud – Vest „Oltenia”.

Evenimentul include o prezentare  a impactului pe care activităţile şi rezultatele proiectului îl au asupra educaţiei de astăzi, susţinerea fiind făcută de Monica Tilea  (Facultatea de Litere a Universităţii din Craiova), titulatura fiind „A Joint Educational Construct for the Future”. Membrii echipei  de implementare  vor prezenta rezultatele proiectului „Training Module for European and World Citizenship, Dedicated to  Teachers and Trainers (Marie-Amelie Sivade-Blanc, din Lyon); „Analysis of Transversal Competences  (referenţi fiind Monica Tilea, Aida Stoian şi Claudia Bunăiaşu), de la Universitatea din Craiova; „Online Training Resources” (Girorgio Garelli – din Regiunea Piemont).

În încheierea sesiunii, membri şi colaboratori ai echipei de implementare, precum şi reprezentanţi ai grupului – ţintă vor expune câteva exemple de bune practici şi testimoniale privind evenimentele desfăşurate, la Craiova, în cadrul acestui proiect.