Teatrul „Colibri” închide stagiunea 2018-2019 cu două spectacole

0
535

 „Gogoașa și Năzdrăvanul Petrișor” și „Invitație la joacă” animă weekend-ul la Teatrul pentru Copii și Tineret „Colibri”, care închide stagiunea 2018-2019 cu aceste două spectacole.

„Gogoașa și Năzdrăvanul Petrișor” își dau întâlnire cu publicul sâmbătă, 15 iunie 2019, la ora 18.00, în spectacolul adaptare după povești populare rusești, cu scenariul și regia semnate de Alla Cebotari, pe care o regăsim și în distribuție alături de actorii Emanuel Popescu și Daniel Mirea. Scenografia este creată de Iulia Goanță, iar muzica de Alin Macovei-Moraru.

Duminică, 16 iunie 2019, ora 11.00, este rezervată pentru „Invitație la joacă”, un spectacol vesel, interactiv, cu vestitul Zdreanţă, de şi în regia Alexandrei Davidescu, scenografia Eustaţiu Gregorian, coloana sonoră Alin Macovei-Moraru, cu actorii Iulia Cârstea, Daniel Mirea, Alis Ianoş.

Biletele se pot procura de la Agenţia Teatrului „Colibri”, de luni până sâmbătă, între orele 10.00-13.00 şi 16.00-19.00, iar duminica, în intervalul 10.00-13.00. Preţ bilet: 7 lei sau 10 lei, în funcţie de categoria locului. După ora începerii spectacolului accesul în sală nu mai este permis.

Finalul stagiunii nu înseamnă și vacanță pentru Teatrul „Colibri”, spun reprezentanții instituției, ci motoare turate pentru ediția a VI-a, REvolution, a Festivalului „Puppets Occupy Street”, care se va desfășura, ca în fiecare an, în perioada 25 august – 1 septembrie. „Și această ediție va transforma străzile Craiovei, timp de 8 zile, în scene pentru diversitatea, provocările și curiozitățile acestui univers fascinant pe care festivalul îl promovează: arta animației”, se precizează într-un comunicat de presă al teatrului. «Vă mulțumim pentru bucuria de a fi trăit împreună o stagiune cu povești și personaje dragi  și vă așteptăm cu drag la Festivalul „Puppets Occupy Street”», se mai menționează în comunicat.