Sâmbătă şi duminică : Conferinţa de psihoterapie cu participare internaţională

0
451

Timp de două zile, sâmbătă şi duminică, (15-16 iunie 2019), la Craiova, la Hotel Ramada se va desfăşura Conferinţa de psihoterapie cu participare internaţională. Evenimentul, de mare anvergură, este organizat de Centrul de psihoterapie „Irina Gruia”, primul centru din Oltenia care poate oferi soluţii terapeutice personalizate, adaptate la nevoile individuale ale beneficiarilor. Menţionăm că Irina Gruia este un psihoterapeut din Craiova cu excelente rezultate în activitatea sa. În prima zi, se vor organiza patru sesiuni, fiecare având câte trei workshopuri, ce se vor desfăşura în paralel.  Specialişti internaţionali, care scriu istorie în acest domeniu interesant, îşi vor da aşadar întâlnire la Craiova. Eduard Bondoc  (Dependenţă sau tulburare de patimă); Carmen Oprea/Irina Gruia (Psihoterapia bilnavului aflat în stadiu terminal); Anca Arcereanu/Eugenia Ozunu (Fricile părinţilor reflectate în educaţia copiilor); Konstantin Bonderov (Trauma venită din istorie); Valentina Moandă/Elena Predescu (Infidelitatea. Înţelesul şi soluţii); Irina Ştefănescu (Formarea şi activarea reţelei de suport folosind socio-drama); Dimo Jechev (Cum să vindecăm relaţiile neîncheiate); Carmen Rotaru (Relaţii tensionate. Relaţii conjugale. Relaţii cu copiii. Relaţii de serviciu); Cristina Schmidt ( Călătoria eroului. Procesul de transformare în lucrul cu trauma transnaţională); Ina Braneva (Trauma şi terapeutul) şi Raluca Motorga/Roxana Enache (Terapia prin muzică – metoda britanică de lucru cu copii cu întârzieri în dezvoltare). Seara de sâmbătă se va încheia cu workshopul : Masca secretă de la miezul nopţii. Despre sexualitate şi alţi “demoni”. Programul zilei de duminică, 16 iunie a.c. este şi el de asemenea extrem de dens. De dimineaţă se va desfăşura o Sesiune cu 3 workshopuri în paralel, ulterior o Sesiune plenară de 8 prezentări, iar după-amiază, începând cu ora 15.00, o Sesiune cu 4 workshopuri în paralel. Tot cu o Sesiune cu 4 workshopuri se va încheia seara de duminică.