Fosta parteneră a lui François Hollande îl critică pe preşedintele Franţei pentru primul an de mandat

0
330

Fosta parteneră a lui François Hollande, Ségolène Royal, critică primul an de mandat al preşedintelui, într-un interviu publicat astăzi de „Le Monde”, în care apreciază că „ar fi fost necesar (ca lucrurile) să meargă mai rapid”. Întrebată despre o pierdere puternică a încrederii faţă de Executiv, candidata la alegerile prezidenţiale din 2007 a răspuns că „există, în primul rând, sentimentul că timpul a fost pierdut”, după care a adăugat că „ar fi fost necesar (ca lucrurile) să meargă mai rapid. Căsătoria pentru toţi ar fi trebuit să fie adoptată vara trecută, la fel ca şi reforma descentralizării. Trebuia să se facă reforme prin ordonanţe încă de la început”. De asemenea, în opinia sa, există „ideea că reformele efectuate în domeniul locurilor de muncă nu sunt la înălţimea mizei. (În privinţa) locurilor de muncă în viitor şi contractelor generaţiei este foarte bine, dar toată lumea ştie că acest lucru nu este de ajuns. Este imperativ necesară o luptă per ansamblu în privinţa locurilor de muncă”, a subliniat Ségolène Royal. Învinsă, în iunie, în alegerile legislative, Ségolène Royal, care are patru copii cu François Hollande, este în prezent preşedinta regiunii Poitou-Charentes (vest). În interviu, ea revine şi asupra „şantierului democratic”. „De un an, nu s-a schimbat nimic referitor la putere, iar acesta este unul dintre factorii dezamăgirii francezilor”, apreciază Ségolène Royal. „Este necesar curajul să se introducă acum” interdicţia cumulului de mandate, subliniază ea, în contextul în care Partidul Socialist (PS) şi Executivul tergiversează punerea acesteia în aplicare.