Biserica, îndreptarul nostru!

0
3432

Moment pios de rugăciune, de când ne ştim, prilejuit de Înviere. Cald şi greu. Şi dacă noi nu ne rugăm, cum suntem agresiv îndemnaţi mai nou, pentru noi, se roagă îngerii, se roagă sfinţii. Pentru noi, pentru păcatele noastre, pentru neînţelegerea şi împietrirea noastră („Să mărturisim Paştele”, Nae Ionescu „Teologia. Integrala publicisticii religioase”, 2003). Ni se cere de la o vreme, prin vocalize în tonalităţi diferite, să dezertăm cu toţii bisericile, ca să viermuim în vânzoleala noilor valori, toleranţa pentru LGBT, dar intoleranţa pentru noi ceilalţi. Să ne curăţăm de semnificaţiile incorecte politic (limbaj întors pe dos), să anulăm sensurile care ar putea incomoda sau ar putea trezi în fiecare conştiinţa morală. Pierderea reperelor care îngăduie capacitatea de discernere este un simptom al regresului moral. Nu şade bine să gândeşti discriminatoriu şi nedemocratic, condamnând la deriziune credinţa unei majorităţi. Trăim o perioadă de confuzie morală. E drept nici slujitorii Bisericii nu sunt pregătiţi să acţioneze adecvat. Bine condusă, educaţia religioasă nu poate decât să consolideze educaţie pură şi simplă, să-i dea anvergură şi temei. Căci s-a spus, Dumnezeu însuşi e trist, când oamenii îşi întorc dragostea de la El. Desigur nimeni nu poate şti, dar evident e totuşi un fapt: lipsa putinţei noastre de a lega văzutul cu nevăzutul. Când începea o treabă, omul simplu îşi făcea mai întâi o cruce. De ce? Ca să-l cheme în ajutor pe Dumnezeu? Nu tocmai, ne sugera Nae Ionescu, ci ca să pună acţiunea lui sub egida lumii celeilalte, de la care purcedem. Ca să deschidă între realităţile lui concrete poarta prin care pătrund Puterile şi Stăpânirile, ca să stabilească unitatea organică şi originară, între Dumnezeu şi creaţiune. Crucea aceea simplă, înfricată este mărturisirea şi închinarea cotidiană a Paştelui. Căci asta sunt Paştele: marea dramă prin care, după hotărârea lui Dumnezeu, s-au stabilit punţi de legătură între creaţiune şi stăpânul ei. Patimile, răstingnirea şi învierea nu sunt simboluri, ci fapte. Paştele sunt dincolo de gând, de inima fiecăruia, bucurie. Nu ştiu cum s-ar putea mai bine prăznui Paştele. Pentru mulţi dintre noi e din ce în ce mai greu. A trăi Paştele, asta presupune a te duce la biserică, a te ruga acolo, a te supune, a te pregăti pentru coborârea harului lăsându-te purtat pe unda caldă şi învăluitoare a mângâierii Celui de Sus. Gândul a omorât în noi Paştele, în momentul în care am vrut să trăim ceea ce înţelegem, în loc să fi încercat a înţelege ceea ce trăim. Sărbătorile pascale reprezintă drumul de la suferinţă la re-înviere, de la dezamăgire la speranţă. Învierea e rezervată oamenilor vii, adică oamenilor care se întreabă, se revoltă şi mor. Sărbători luminoase de Sfintele Paşti tuturor!