Premierul Sorin Grindeanu, despre scandalul pensiilor private: O prostie aruncată în piaţă de un om politic

0
358

Premierul Sorin Grindeanu a declarat ieri că scandalul legat de naţionalizarea pensiilor private este un zvon, o prostie aruncată în piaţă de un om politic, făcând referire la Cătălin Predoiu, şi că statul va folosi toate pârghiile pentru ca cei resposabili de situaţia creată să plătească.

sorin-grindeanu-3-700x336“Am discutat cu preşedintele ANAF şi ministerul Finanţelor şi vreau să vă spun că, dincolo de partea serioasă pe care trebuie să o facă statul, fie că este vorba despre ASF sau ministerul de Finanţe, privesc şi din alt punct de vedere şi să vă gândiţi la originea acestui scandal, care nu îşi are baze în realitate. Un competitor politic intern, domnul Predoiu, a adus în atenţie acest subiect. Mă uit cu dezamgire la acest mod de a face politică. Întăresc că nu există această intenţie, iar cei care aduc aceste discuţii în spaţiul public şi sădesc neîncrederea, prin pârghiile pe care le are statul- fie că e vorba despre comisii de anchetă, ASF, minister- vor trebui să plătească. Nu putem să ne jucăm cu zvonuri care produc tulburări în piaţă “, a declarat, joi, premierul Sorin Grindeanu.

         Şeful Executivului a dezminţit posibilitatea naţionalizării pensiilor private. “Dezminţim această prostie aruncată de un om politic. (…) Ce înţelege să facă această companie (n.r.: Fondul de pensii NN) şi modul cum au comunicat, vedem ce măsuri legale putem lua noi ca Guvern”, a mai spus Grindeanu.

           Prim-vicepreşedintele PNL Cătălin Predoiu a declarat că Guvernul ia în calcul naţionalizarea pensiilor private pentru a acoperi derapajele deficitului bugetar. Ulterior, Fondul de pensii NN şi-a anunţat clienţii că în ultimele săptămâni au existat discuţii în spaţiul public privind o eventuală decizie de naţionalizare a fondurilor de pensii private şi le recomandă să se informeze despre contextul pieţei.

         Preşedintele Camerei Deputaţilor, liderul PSD Liviu Dragnea, a cerut, miercuri, ca ASF, Guvernul şi ministerul de Finanţe să acţioneze „foarte dur” în cazul NN, pentru a da exemplu şi pentru celelalte multinaţionale “care fac zeci de miliarde în România, care îşi bat joc de români, de statul român”.