După Ministerul Public, şi DNA consideră oportun proiectul de modificare a codurilor penale elaborat de MJ

0
349

Propunerile formulate în cadrul proiectului de modificare a codurilor penale sunt, în mare, oportune, însă se impun unele observaţii tehnice, ce au fost trimise către Ministerul Justiţiei, a precizat DNA, pentru agenţia de presă MEDIAFAX.

DNA-sediu-logo“DNA consideră că propunerile formulate sunt în cea mai mare parte oportune, dar că se impun unele observaţii de natură tehnică, ce au fost transmise către Ministerul Justiţiei”, a transmis, într-un răspuns pentru agenţia de presă MEDIAFAX, Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA).

            Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a declarat, pentru agenţia de presă MEDIAFAX, că a trimis la Parchetul General, DNA, Consiliul Superior al Magistraturii şi la DIICOT proiectul de modificare a codurilor penale, precizând că aşteaptă sugestii şi propuneri până la data de 13 aprilie.

               Ministerul Public a anunţat, miercuri, că apreciază propunerile făcute de Ministerul Justiţiei proiectului de lege privind Codul Penal şi Codul de Procedură Penală, ca fiind oportune şi în acord cu deciziile Curţii Constituţionale.

          “În urma analizei şi studiului proiectului de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul Penal şi a Legii nr. 135/2010 privind Codul de Procedură Penală, precum şi pentru completarea articolului 79 din Legea nr. 253/2013 privind executarea pedepselor, a măsurilor educative şi a altor măsuri neprivative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, Ministerul Public apreciază propunerile făcute de Ministerul Justiţiei ca fiind oportune şi în acord cu deciziile Curţii Constituţionale. Astfel, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a formulat un punct de vedere ce conţine observaţii preponderent de tehnică legislativă. Ministerul Public îşi exprimă convingerea că forma promovată de către autorul propunerii de act normativ va fi agreată şi de către ceilalţi actori implicaţi ulterior în procesul de legiferare”, se arată într-un comunicat de presă al Ministerului Public, remis, miercuri, MEDIAFAX.