Rebeca Omordia – un nume craiovean rostit cu apreciere la Londra şi nu numai

0
138

De câțiva ani, numele tinerei pianiste Rebeca Omordia se alătură multor altora care, rostite cu apreciere peste hotare, unde au ales să-și desăvârșească studiile ori să-și consolideze cariera, fac cinste și locului în care s-au născut și s-au format: Craiova.

Produs al școlii muzicale românești – absolventă a Liceului de Artă din Craiova (2002) și Facultății de Interpretare instrumentală din cadrul Universității Naționale de Muzică din București, la clasa renumitei pianiste şi profesoare Dana Borşan (2006) –, Rebeca Omordia a demonstrat cu mulți ani în urmă că reprezintă unul dintre vârfurile generaţiei sale, impresionând auditoriul prin tehnica perfectă, muzicalitatea deosebită şi rafinamentul interpretării. Talentul și o muncă susținută – căci, recunoaște, pianul este un instrument complex, care necesită multe, foarte multe ore de studiu –, dar poate și șansa de a întâlni oamenii potriviți la timpul potrivit au ajutat-o să reușească dincolo de hotare, mai ales în Marea Britanie.

A avut numeroase apariții solistice, a evoluat frecvent în recitaluri camerale împreună cu reputatul violoncelist Julian Lloyd Webber, a fost distinsă cu nu puține premii la concursuri naţionale şi internaţionale, iar astăzi o regăsim și ca profesor la Conservatorul din Birmingham – Departamentul „Junior School”. Însă în toți acești ani în care s-a afirmat cu succes peste hotare n-a uitat și nici n-a ocolit Craiova. A revenit pe scena Filarmonicii „Oltenia” și vineri, 4 aprilie a.c., când, în compania Orchestrei Simfonice conduse de dirijorul Marius Hristescu, a interpretat Concertul nr. 1 în Mi bemol major pentru pian şi orchestră, S.124 , de Franz Liszt. O revenire emoționantă, a mărturisit Rebeca Omordia, într-un oraș căruia îi poartă multe amintiri frumoase și pe care îl regăsește vibrând…

 

– Cum a fost revenirea pe scena Filarmonicii „Oltenia”? Cum a fost publicul, cum ai simțit că ai fost primită?

– Am fost primită foarte călduros! Revenirea a fost chiar emoționantă! În același timp, am fost foarte nerăbdătoare să cânt pe scena Filarmonicii „Oltenia”, pentru că întotdeauna am fost primită foarte bine aici și m-am simțit mereu în largul meu, am simțit că pot să mă exprim așa cum vreau eu.

– Ai plecat din Craiova în 2002, pentru a studia la Universitatea bucureșteană, apoi în Anglia. Ai revenit însă destul de des pentru recitaluri, inclusiv la Tg. Mureș, Oradea și București. Cum regăsești orașul natal și Liceul de Artă, acolo unde ai studiat?

– Eu revin în Craiova foarte des și de fiecare dată când o fac observ un progres. Orașul vibrează, în primul rând de oameni tineri, ceea ce este foarte important. Iar sălile de concert sunt și ele pline de tineri, ceea ce iarăși este mare lucru. Cât despre Liceul de Artă, a progresat și el și continuă să aibă elevi care obțin premii la concursuri naționale și internaționale, la olimpiade… Ceea ce înseamnă că nivelul profesional este cel puțin același, dacă nu mai mare, că profesorii reușesc să țină pasul cu progresul lumii muzicale din țară.

– Care sunt cele mai frumoase amintiri care te leagă de Craiova – fie că sunt ele întâmplări, fie că sunt oameni ori locuri?

– Întotdeauna am avut oameni foarte apropiați de sufletul meu în acest oraș, de aceea țin să revin cât mai des în Craiova. Am amintiri în primul rând legate de profesorii mei de pian care m-au format și care m-au învățat să iubesc muzica, ceea ce întotdeauna m-a ținut pe acest drum și m-a ajutat să înfrunt toate greutățile profesionale. Așa au fost prima mea profesoară, doamna Sanda Niță, care m-a învățat să cânt la pian, doamna Lucia Cristea, care din păcate nu mai este printre noi, și nu în ultimul rând doamna Mariana Ilie, cu care am studiat în ultima parte a șederii mele la Craiova. Apoi… eu locuiesc aici chiar lângă Parcul „Romanescu” și parcul acesta este un loc foarte drag mie, mai ales podul. De fiecare dată când ajung aici mă duc să mă plimb pe aleile lui și pe pod…

– Păstrezi legătura cu foștii tăi colegi de liceu?

– Da, chiar o păstrez! Sunt foarte norocoasă: la concert a venit chiar prima mea colegă de bancă, din clasa I! Ne-am revăzut cred că după cel puțin 15 ani… A fost nemaipomenit! Din păcate, majoritatea foștilor colegi de liceu nu mai fac muzică, dar o parte din ei continuă și chiar au cariere de succes. Cei mai mulți sunt în București, dar și în străinătate. E întotdeauna o mare plăcere să ne reîntâlnim…

– Din 2006 studiezi în Anglia. Ce îmi poți spune despre sistemul educațional de acolo, care sunt posibilitățile pe care le oferă unui tânăr muzician, în comparație cu cel românesc?

– În primul rând, în conservatoarele de muzică din Anglia sunt foarte mulți studenți străini – ruși, asiatici, de toate națiile… Iar asta creează un sistem de competiție foarte mare. Și atunci studenții sunt întotdeauna stimulați să studieze mai mult, pentru că nivelul este foarte înalt. O altă diferență: în Anglia este o cultură ca oamenii să meargă la concerte și întotdeauna sunt foarte multe posibilități să găsești evenimente la care să te duci, ca meloman, iar ca muzician să găsești săli de concerte în care să cânți. Sunt posibilități de a cânta mai multe decât în România.

– A fost marea ta dorință să studiezi în Anglia sau a fost pur și simplu o întâmplare fericită?

– A fost planificat chiar din primul meu an de facultate în București. Pentru că am participat la un concert, la Ateneul Român, în cadrul Festivalului „Dinu Lipatti”, iar în public s-a aflat chiar prorectorul Conservatorului din Birmingham. A fost foarte impresionat de cum am cântat și a tot insistat, în fiecare an, să merg în Anglia. Profesoara mea de-atunci, doamna Dana Borșan, a spus că preferă să mă formeze în România și să plec la master. Și atunci am stat aici până în ultimul an de facultate, în 2006, când am plecat cu o bursă Erasmus. După aceea mi-au fost oferite alte burse și așa am rămas în Anglia.

– A fost ușoară adaptarea?

– Relativ… Acolo este o altă viață, lumea reacționează altfel. Iar din acest punct de vedere a fost mai ușor, pentru că, fiind foarte mulți oameni din foarte multe țări, se creează o societate în care nu se ține cont de unde ești, de cum arăți, ce culoare ai… De aceea a fost foarte ușor să mă adaptez, pentru că, practic, am fost considerată egală cu toți ceilalți.

– Ai evoluat frecvent în recitaluri camerale împreună cu reputatul violoncelist Julian Lloyd Webber. Ce îmi poți spune despre această colaborare?

– A fost o experiență nemaipomenită pentru mine! L-am cunoscut în anul 2009, când am câștigat un concurs în Anglia. El a fost în comisie și i-a plăcut foarte mult cum am cântat. Mi-a spus că atunci când o să se ivească ocazia să cântăm împreună o să mă cheme. Eu am zis: „Da, sigur…”. Numai că am păstrat legătura și în fiecare an mă suna și venea cu diverse propuneri de a cânta undeva. Iar în cele din urmă, în 2012, am început să lucrăm ca parteneri de muzică de cameră. A fost o experiență extraordinară, spuneam, pentru că am învățat foarte multe de la el, ca muzician. Și am reușit să cântăm în niște săli de concerte în Londra în care nu credeam că o să ajung vreodată! Chiar am avut norocul să cântăm și la Downing Street, în fața primului-ministru!

– Dincolo de concerte și recitaluri, care îți ocupă cea mai mare parte din timp, ce mai faci? Știu că ani buni ai predat…

– Da, predau în continuare la Conservatorul din Birmingham, la „Junior School”, un departament dedicat studenților care se pregătesc pentru admiterea la conservator. Am deja studenți cu care lucrez de mulți ani și pe care i-am format. Unii dintre ei au dat admitere la diverse conservatoare în Anglia, chiar și în Londra, și au fost acceptați cu bursă, ceea ce pentru mine a însemnat o muncă foarte… roditoare! Cursuri, deci, și concerte și… studiez!

– Și dincolo de marea ta pasiune, care, se subînțelege, este muzica…?

– Îmi place foarte mult să citesc și îmi place pictura, mai ales impresioniștii. De fiecare dată când am ocazia ador să merg să privesc tablouri. Se leagă totul în artă – muzică, literatură, pictură…

– După atâția ani în care i-ai deslușit aproape toate tainele, ce spui, este greu să studiezi pianul?

– Recunosc că este foarte greu, pentru că e un instrument la care chiar trebuie să studiezi foarte mult. Și alți muzicieni o să spună că instrumentul lor este cel mai greu, dar consider că pianul este complex, din punct de vedere tehnic, în primul rând, și atunci trebuie să studiezi un număr mult mai mare de ore decât alții. Dar dragul de muzică te ajută, în general, să treci peste aceste dificultăți, pentru că vrei să cânți întotdeauna cât mai bine, un cât mai vast repertoriu și cu această mare dorință de a cânta reușești să studiezi atât de mult.

– Care îți sunt planurile de viitor și în fel vizează ele Craiova și Filarmonica „Oltenia”?

– Voi reveni în Craiova chiar cu un recital, până la sfârșitul acestui an, probabil în decembrie, dar încă nu este confirmat. În ceea ce privește alte concerte… întotdeauna sunt dornică vin să cânt aici, deoarece, cum spuneam la început, îmi face mare plăcere, publicul mă iubește și îl iubesc. E cumva ca o răsplată…

– Știi, cu siguranță, despre competiția „Capitală Culturală Europeană 2021”. Ce crezi despre obținerea acestui statut de către Craiova?

– Craiova a evoluat foarte mult în ultimii ani. Din punct de vedere cultural sunt atât de multe lucruri care se întâmplă aici – teatru, muzică, arte plastice – încât nu văd de ce nu ar câștiga!