Pesimismul mărturisit al lui Jean Claude Juncker!

0
62

juncker_6Într-un interviu recent, difuzat duminică, de postul de radio german Deuschlandfunk, şeful executivului european, Jean Claude Juncker, a spus mai multe lucruri neliniştitoare şi prea puţine… încurajatoare. Fost premier în ţara sa, Marele Ducat, luxemburghezul s-a arătat deprimat de Brexit, de venirea lui Donald Trump la Casa Albă, ascensiunea populiştilor, care anunţă o gravă criză existenţială, enunţând îndoieli în privinţa capacităţii europenilor de a rămâne uniţi. Nimeni nu îl consideră pe Jean Claude Juncker un vizionar. Dimpotrivă. Destule paradoxuri îl acompaniază. Şi unul dintre ele este acela că Marele Ducat, pe vremea când era premier, devenise placa turnantă a evaziunii fiscale. În opinia sa, britanicii pot diviza pe „cei 27”, fără mari eforturi, fiindcă Uniunea Europeană evoluează în direcţii diferite, dificil de compatibilizat între ele. Cu câteva săptămâni înaintea deschiderii negocierilor pe divorţul cu Regatul Unit se pune tot mai serios problema unităţii „celor 27”, care, la rândul lor, au abordări deloc similare, în privinţa relaţiei cu Rusia, observaţie deloc nouă. O pierdere grea este considerată, momentan, despărţirea de germanul Martin Schulz, bun orator, obsedat de neutralizarea euroscepticilor, intraţi în forţă în hemiciclu, prin alegerile din mai 2014, fost bun preşedinte al Parlamentului European. Continuarea construcţiei europene nu este lipsită, oricum, de scenarii pesimiste, şi asta la 25 de ani de la semnarea tratatului de la Maastricht şi înaintea celebrării a 60 de ani de Europă comunitară (astăzi Uniune Europeană) la 25 martie a.c., la Roma. Tratatul de la Lisabona (2009) a dotat PE de la Strasbourg cu noi prerogative legislative, devenind „colegislator” de texte europene, cu Consiliul European, fără a avea însă puterea de iniţiativă în reglementări şi directive. Tot mai străveziu, în interviul preşedintelui Comisiei Europene, Jean Claude Juncker, se prefigurează realitatea că viitorul Europei este blocat de crizele succesive şi viziunile antagonice punându-i în cauză valorile pentru care a fost construită. Cum anul acesta sunt alegeri atât în Franţa, cât şi în Germania – două ţări aflate în avanposturi –, se consideră că acestea trebuie să rămână la statutul deţinut actualmente, cum reitera, ieri, Angela Merkel la Berlin, în conferinţa de presă comună cu premierul francez Bernard Cazeneuve. Mai ales că preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, ar dori să fie înlocuit, existând riscul de a nu mai fi susţinut de… propria ţară. Din motive politice. Donald Tusk aparţine Platformei Civice, formaţiune politică actualmente în opoziţie la Varşovia. Momentul este neîndoielnic delicat, relaţiile Bruxelles-ului cu Washingtonul sunt nu doar neclare, cât de-a dreptul reci, unele clarificări aşteptându-se prin apropiata vizită a vicepreşedintelui american Mike Pence la 20 februarie a.c. Zilele trecute, aflată în SUA, şefa diplomaţiei UE, Federica Mogherini, a pus în gardă, la o manieră subtilă, administraţia Donald Trump, asupra „interferenţei” în politica UE. „Noi nu ne interferăm în politica SUA (…) şi europenii contează pe faptul că America nu se va interfera în politica lor”. Dialogul său cu secretarul de stat Rex Tillerson, consilierii noului preşedinte, Michael Flynn şi Jared Kushner, a fost mai mult unul de explorare. După ce, la sfârşitul lunii ianuarie, Donald Trump, alături de premierul britanic Theresa May, estimase că Brexit este o chestiune bună, şi o relaţie specială se înfiripă între Washington şi Londra. Liderii europeni s-au arătat indignaţi. Momentan, Regatul Unit nu este în măsură să negocieze – până la încheierea „definitivă” a socotelilor – un tratat comercial cu o terţă ţară. Ce s-ar mai putea înţelege din interviul lui Jean Claude Juncker: Europa actuală este efectiv şi definitiv „imposibilă”. Pentru salvarea UE se sugerează revenirea la nucleul dur al fondatorilor, şi un regim de „rude sărace” pentru ţările admise ulterior. Se aude?