Judecătoarele care i-au anulat condamnarea lui Dinel Staicu în dosarul BIR, urmărite penal pentru favorizarea infractorului

0
356

Cele trei judecătoare de la Curtea de Apel București care i-au anulat condamnarea de 7 ani închisoare lui Dinel Staicu, în dosarul fraudării Băncii Internaționale a Religiilor, sunt urmărite penal de DNA pentru abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit și favorizarea infractorului. Dosarul a fost redeschis întrucât soluția inițială, de scoatere de sub urmărire penală a judecătoarelor, a fost infirmată.

Dinel Staicu

Direcția Națională Anticorupție a anunțat, ieri, printr-un comunicat, că a fost reluată urmărirea penală față de judecătoarele Liliana Bădescu, Veronica Cîrstoiu și Dumitrița Piciarcă, de la Curtea de Apel București, care i-au anulat condamnarea lui Dinel Staicu în dosarul fraudării BIR. Potrivit procurorilor anticorupție, există indicii că cele trei judecătoare și-au îndeplinit în mod defectuos atribuțiile de serviciu, cu prilejul emiterii deciziei penale nr. 381/22.02.2012. Decizia viza admiterea contestației în anulare depuse de Dinel (Nuțu) Staicu, față de o hotărâre prin care, anterior, un alt complet al aceleiași instanțe îl condamnase definitiv la 7 ani de închisoare cu executare. Ca urmare a admiterii contestației în anulare, Dinel Staicu a obținut un avantaj patrimonial, fiind scutit de plata sumei de 18.839.684,5 lei, către Banca Internațională a Religiilor (prin lichidator judiciar R.V.A. Insolvency Specialists S.P.R.L.), cu consecința vătămării intereselor legale ale părții civile.

„Efectele aceleiași hotărâri judecătorești s-au constituit într-un ajutor efectiv dat condamnatului NUȚU (fost STAICU) Dinel, căruia i s-a anulat obligația de a executa pedeapsa definitivă din dosarul penal nr. 14165/4/2006, în care acesta fusese condamnat pentru complicitate la infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, în formă continuată. În cursul lunii februarie 2014, celor trei persoane, Bădescu Liliana, Cîrstoiu Veronica și Piciarcă Dumitrița, li s-a adus la cunoștință calitatea de suspect în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală”, se arată în comunicatul DNA. Cele trei judecătoare i-au admis contestația în anulare lui Staicu, invocând autoritatea de lucru judecat, respectiv că, anterior pronunțării definitive a pedepsei de condamnare a acestuia de către Curtea de Apel București, o altă instanță de judecată, respectiv Curtea de Apel Craiova, ar fi pronunțat o decizie opusă, așadar favorabilă condamnatului, pentru aceleași fapte. „Față de această împrejurare, procurorii, în Ordonanța prin care se dispune efectuarea urmăririi penale, au apreciat că cele trei suspecte, în calitatea lor de magistrat și-au îndeplinit în mod defectuos atribuțiile de serviciu deoarece hotărârile judecătorești ale celor două instanțe (Curtea de Apel București și Curtea de Apel Craiova) nu privesc aceeași faptă”, au mai anunțat reprezentanții DNA.

Controversatul afacerist craiovean Dinel Staicu este acum după gratii, iar în luna decembrie 2013 a fost condamnat într-un alt dosar, la 11 ani de închisoare, pentru fraudarea Transgaz Mediaș, decizia nefiind definitivă.