Taxele sunt mai mari decât subvenţia pe suprafaţă în arendă

0
339

Taxele şi impozitele introduse de actualul Guvern sunt cu 18 euro mai mari decât subvenţia pentru agricultorul cu un contract de arendă. În schimb, cei care au terenul în proprietate plătesc taxe suplimentare de 46 euro pentru un hectar, adică o treime din subvenţie. În 2014, coeficientul de reducere liniară  mai taie din subvenţia cuvenită pe hectar. Creşterea subvenţiei până în anul 2020 ne ţine tot departe de media europeană. Mai mult, accesul greoi la finanţare dezavantajează producătorii români să cumpere terenuri agricole în favoarea străinilor care au acest drept începând cu anul 2014. Subvenţia în anul 2014 este micşorată prin aplicarea coeficientului de reducere liniară.

Chiar dacă se prevede creşterea contribuţiei naţionale la subvenţia acordată fermierilor, majorarea va fi simțită prea puțin de către aceștia în anul 2014. Motivul este cel cauzat de coeficientului de reducere liniară. Explicaţia a fost oferită de deputatul Andreea Vass care a mai spus că acesta a fost introdus pentru că suprafaţa luată în calcul pentru acordarea subvenţiei de la UE prin Tratatul de aderare a României este mai mică decât cea reală. „La negocierea Tratatului s-au stabilit 8.716.370 ha de terenuri arabile cultivate pentru care țara noastră poate primi subvenție, din totalul de 14,8 milioane ha ce reprezintă suprafața agricolă a României. Prin urmare, APIA a comunicat că în campania din anul 2013 au fost depuse cereri de plată pentru o suprafață de 9.883.807,16 ha. Ca urmare, APIA a aplicat subvenţiilor un coeficient de reducere liniară de 90,0667%, urmând să crească acest coeficient dacă se va mări suprafața cultivată”, a precizat parlamentarul într-un comunicat de presă remis redacţiei.

154 de euro subvenţie de la UE

În anul 2013, subvenţia pe suprafaţă încasată de fermieri a fost de 143 euro, deşi cu plata europeană de 139 de euro plus contribuţia naţională de 21 de euro ar fi trebuit să se ajungă la 160 euro la hectar. Estimările oferite de ministrul agriculturii indică faptul că vom primi de la UE 154 euro pentru subvenţie în anul 2014, sumă care ar trebui suplimentată cu 30-40 euro de la Guvern. Subvenţiile pentru agricultorii români nu vor ajunge nici în anul 2020 la media UE de 260 de euro. „Dacă se adeverete declaraţia ministrului Daniel Constantin, subvenția va ajunge în 2020 la doar 197 euro pentru primele 30 de ha. Pentru suprafeţele mai mari de 30 ha, subvenţia ar putea fi de 165 euro pe ha”, a mai completat deputatul democrat-liberal. Creşterea subvenţiei pe hectar cu doar 43 euro până la 30 ha, respectiv cu 11 euro peste 30 ha este departe de a acoperi necesităţile producătorului român.

Peste 860 de mii de agricultori au terenuri între 1 şi 5 ha

Subvenţia va rămâne în continuare departe de media UE chiar dacă va creşte contribuţia statului. În plus, autorităţile au în plan creşterea plafonului de eligibilitate la 1,5 hectare pentru plata subvenţiei, o măsură care îi dezavantajează din nou pe fermieri, având în vedere gradul ridicat de fărâmiţare. Peste 860 de mii de agricultori au terenuri între 1 şi 5 ha. Până în prezent, trebuiau să dețină minimum un hectar, care putea fi format inclusiv din loturi separate, dar nu mai mici de 0,3 hectare pe parcelă, pentru a primi subvenții pe suprafaţă. Agricultorii nu se confruntă numai cu o subvenţie insuficientă. Accesul la creditare este mult îngreunat din cauza reticenţei băncilor de a accepta gaj pe terenurile arabile din extravilan, în timp ce terenurile din intravilan sunt evaluate la o valoare mult mai mică. Aceasta este una din cauzele pentru care străinii au şanse mai mari să intre în posesia terenurilor agricole româneşti.