Nu mai e mult până se face anul de când persistă intenţia municipalităţii de a găsi un manager… stabil în fruntea Casei de Cultură „Traian Demetrescu”. Instituţia cu numai 7 angajaţi – conform statului de funcţii valabil pe anul 2013 – a fost condusă timp de 13 ani de Alexandru Stuparu, după rezilierea contractului de management al acestuia, în luna martie a anului trecut, fiind organizate nu mai puţin de trei concursuri pentru ocuparea postului. Ultimul – chiar în perioada 6-23 ianuarie a.c., cu unic candidat: Cosmin Dragoste, actualul manager interimar.
La începutul lunii aprilie 2013, Primăria Craiova anunţa cine va ocupa, interimar, funcţia de conducere la Casa de Cultură „Traian Demetrescu”: Ana-Maria Constantinescu. A rămas în post până la organizarea concursului, între 22 august şi 6 septembrie 2013, când s-a retras subit, invocând motive personale, de ordin medical. Contracandidatul său, Felix Godeanu – profes or la Colegiul Naţional Economic „Gheorghe Chiţu” din Craiova, a fost declarat respins.
De la începutul lunii octombrie a anului trecut, a fost numit – de asemenea, interimar – Cosmin Ionuţ Dragoste, lector la Catedra de Limbi Moderne din cadrul Facultăţii de Litere a Universităţii din Craiova. Nici încercarea confirmării acestuia pe post, în urma concursului dintre 4 şi 21 noiembrie 2013, n-a avut sorţi de izbândă. Acelaşi contracandidat, Felix Godeanu, a depus atunci două proiecte de management, ambele iniţial înregistrate şi admise de organizatorii concursului, dar care mai apoi i-a pus în încurcătură.
Ca şi precedentul, concursul a fost anulat, comisia invocând „încălcarea principiului egalităţii de şanse, generată de existenţa a trei plicuri sigilate ce conţin proiecte de management depuse doar de doi candidaţi, dar şi lipsa răspunsului în termen a unuia din candidaţi, care ar fi trebuit să îşi exprime opţiunea pentru unul din proiectele depuse”.
O a treia încercare pentru şefia Casei de Cultură „Traian Demetrescu” se face zilele acestea. Concursul de proiecte de management pentru ocuparea postului de manager al instituţiei a început pe 6 ianuarie, cu depunerea proiectelor de către candidaţi, şi a continuat cu analiza acestora, pe 8 ianuarie. Pe data de 23 ianuarie, Primăria municipiului Craiova a anunţat susţinerea proiectului de management în cadrul interviului. De această dată, în competiţie a rămas un singur candidat: Cosmin Dragoste (36 de ani). Dacă va fi şi câştigător sau dacă seria concursurilor pentru ocuparea postului va continua… rămâne de văzut.