Ministerul Educaţiei îşi deschide linie telefonică anticorupţie

1
411

Ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, a anunţat că instituţia pe care o conduce intenţionează să deschidă o linie telefonică anticorupţie ce va fi disponibilă permanent pentru cei care doresc să sesizeze cazuri din rândul angajaţilor din sistemul de învăţământ. Anunţul a fost făcut la evenimentele organizate în Capitală de Direcţia Generală Anticorupţie (DGA) din cadrul MAI, cu ocazia Zilei Internaţionale Anticorupţie.

Potrivit lui Funeriu, linia telefonică anticorupţie va fi deschisă ca urmare a impactului favorabil avut de iniţiativa similară din timpul bacalaureatului, prin intermediul căreia părinţii şi elevii au putut reclama nereguli cu privire la desfăşurarea acestui examen naţional. Ministrul a mai spus că va încuraja personal implicarea elevilor în prevenirea sau demascarea actelor de corupţie din sistemul de învăţământ.

 

1 COMENTARIU

  1. Păi si conducerea mea de la H Coandă cum îşi mai face rondul la pitipoance daca nu le mai intră în buzunare nimic de la bac?

Comments are closed.