Actorul Claudiu Bleonț, premiat la Festivalul de Teatru de la Pitești

0
448

Spectacolul „Autorul” de Tim Crouch, montat de regizorul Bobi Pricop la Teatrul Naţional „Marin Sorescu” din Craiova, a participat, recent, la cea de a XXII-a ediţie a Festivalului Internaţional al Teatrului de Studio şi Forme Noi, organizat de Teatrul „Alexandru Davila” din Pitești în perioada 3-11 noiembrie 2018.

Pentru rolurile Tim, din această piesă, și Harry, din „Orchestra Titanic”, de Hristo Boicev, pus în scenă la Teatrul Naţional „I.L. Caragiale” din Bucureşti, actorul Claudiu Bleonţ a câștigat Premiul pentru cel mai bun actor. Premiul a fost acordat ex-aequo şi lui Richard Bovnoczki, pentru rolul Doko din reprezentația Naționalului bucureștean. De altfel, „Orchestra Titanic” a primit din partea juriului Premiul pentru cel mai bun spectacol, regizorul Felix Alexa şi scenografa Andrada Chiriac primind Premiul pentru regie, respectiv Premiul pentru scenografie.

„Un spectacol de teatru experimental, interactiv, care pune la încercare răbdarea și imaginația spectatorului, atrăgându-l în zone inconfortabile și provocându-l la a gândi, la a reacționa”, „Autorul” a putut fi văzut în premieră în noiembrie 2017 și îi are în distribuție pe actorii Claudiu Bleonț, Ioana Manciu, Vlad Drăgulescu și Vlad Udrescu.