DNA Craiova cercetează PUZ-ul de la Lacul Tanchiștilor / Olguța Vasilescu: „Suntem foarte relaxați. Există toate avizele”

0
616

DNA – Serviciul Teritorial Craiova a început urmărirea penală in rem în ceea ce privește avizele aferente PUZ Craiova Nord – Zona Lacul Tanchiștilor, adoptat prin HCL 700/2013. Știrea a apărut, ieri, în media locală, iar primarul Lia Olguța Vasilescu a organizat imediat o conferință de presă în care a oferit explicații legate de calitatea sa în acest dosar, dar și de modul în care a fost întocmit acest PUZ de către Primăria Craiova.

 

Întrebată ce calitate are în dosarul instrumentat de DNA Craiova, Olguța Vasilescu a răspuns că ea nu știe să aibă vreo calitate, urmărirea penală fiind in rem, adică îndreptată împotriva faptei, și nu a vreunei persoane. „Eu nu știu să am vreo calitate, eu știu că este început in rem împotriva faptei, nu a vreunei persoane. Deci nu împotriva Consiliului Local, primarului sau altor persoane”. Primarul a mai spus că nu cunoaște mai multe lucruri legate de acest dosar și că nici nu a fost chemată la audieri. „Alte lucruri nu cunoaștem, dar așteptăm să ne cheme și pe noi să explicăm că avem toată documentația necesară. (…). Suntem foarte relaxați pe acest subiect”.

„Este o speculație maximă”

Primarul Craiovei a mai spus că PUZ-ul aprobat prin HCL 700/2013 are toate avizele, iar plângerea făcută la DNA Craiova de către avocatul „unui domn care a mai făcut vrei 7-10 plângeri de-a lungul timpului” este o speculație maximă. „Bineînțeles, există toate avizele. (…) DNA este obligat, în momentul în care are o sesizare, să o cerceteze. E logic să o cerceteze. Iar procesul civil trebuie să se suspende până când se vine cu o soluție de la DNA. Eu nu înțeleg de ce este de competența DNA această chestiune, și nu a Parchetului? Dar este cu totul altă discuție”, s-a întrebat Olguța Vasilescu.

„Nu am nici o proprietate pe raza municipiului Craiova”

Pentru că s-a vehiculat ideea că ar deține și ea o parte din cele 130 de hectare de la Lacul Tanchiștilor, Olguța Vasilescu a negat, precizând că nu are nici o proprietate, fie ea teren sau casă, pe raza municipiului Craiova. „Ce pot să vă asigur însă, că tâmpeniile astea care s-au tot scris, că am eu terenuri acolo sau că are nu știu ce consilier, sunt aberații. Eu nu am nici o proprietate pe raza municipiului Craiova, nici teren, nici case. Eu, primar Olguța Vasilescu, nu am nici o proprietate pe raza municipiului Craiova. Haideți să vedem despre ce este vorba … Știți ceva, nici nu mă iau după ce spune un site, care nici nu știam că există”.

Explicațiile primarului

Primarul a explicat că zona Lacul Tanchiștilor a fost pregătită, din noiembrie 2012 (când s-a emis certificatul de urbanism pentru noul PUZ) pentru a se construi, inițial, un spital regional, apoi un cartier de locuințe. „PUZ-ul este în vigoare la ora actuală și, pe această destinație, se poate construi un cartier de locuințe sociale. Dar nu o luați ca o promisiune”. Pe lângă explicația legată de necesitatea pe care o ridica acel teren, primarul a spus că PUZ-ul era, într-un fel, cerut și de situația de pe teren, acolo nemaifiind zonă verde, ci case: „Mai exista o lizieră destul de mică și pe ceea ce figura în toate hărțile ca fiind zonă de spațiu verde, de fapt erau construite case”. Potrivit primarului, acolo sunt construite deja 200 de case, dintre care 20 cu titluri de proprietari, obținute prin constatări ale instanței. Pe cale de consecință, crede primarul, dacă PUZ-ul va fi respins, restul de 180 de proprietăți ar trebui să fie demolate. Pe de altă parte, primarul Craiovei spune că nu îi dă mâna nici să reinstituie zona cu destinație de „spațiu verde”, legea obligând la exproprierea tuturor celor 200 de proprietari.