Craiovean prins furând piese de la un bancomat

0
468

Un tânăr de 25 de ani, din Craiova, a fost prins, marți seara, în timp ce demonta piese de la un bancomat din Segarcea. Tânărul a încercat să fugă, însă a fost prins de un polițist aflat în timpul liber, dus la sediul Poliției, unde i s-a întocmit dosar penal.

Conform reprezentanților IPJ Dolj, marți seara, în jurul orei 19.30, un ofiţer de poliţie din cadrul Secţiei 13 Poliție Rurală Segarcea, aflat în timpul liber, a observat un tânăr care încerca să demonteze piese de la un ATM bancar din oraşul Segarcea pentru a le sustrage. Poliţistul s-a apropiat, l-a somat să se oprească, însă tânărul a rupt-o la fugă. Omul legii a pornit după el, l-a prins şi imobilizat pe fugar, l-a dus la sediul Poliţiei Oraşului Segarcea, unde a fost identificat, stabilindu-se că este vorba despre George  Leontinescu, de 25 de ani, din municipiul Craiova. Acesta nu și-a putut justifica în nici un fel prezența în Segarcea.

Din primele cercetări s-a stabilit că tânărul a demontat şi sustras suportul de protecţie al dispozitivului de iluminat, aflat în partea superioară a ATM-ului, care a fost găsit abandonat la circa15 mîn spaţiul verde. „Poliţiştii doljeni au întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de furt, cercetările urmând a fi continuate pentru a se stabili cu exactitate activitatea infracţională a celui în cauză”, ne-a declarat inspector principal Alin Apostol, purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj.