OCPI Dolj: O confruntare fără sfârşit între director şi liderul sindicatului „Cartea Funciară”

5
110

 Nu e deplină pace la OCPI Dolj de mai bine de un an de zile. Registratorul Florin Cornel Bălănescu a fost trimis, la începutul acestui an, în temeiul sesizării directorului Oficiului Teritorial Dolj, Remulus Chiţu, la Comisia de disciplină. Faptele inserate în sesizare aveau ceva consistenţă, numai că, la rândul său, Florin Cornel Bălănescu, liderul sindicatului „Cartea Funciară” Dolj, a trimis şi el directorului ANCPI, Ursu Arthur Marius, o „scrisoare deschisă” prin care solicita revocarea numirii lui Chiţu Remulus din funcţia de director, concomitent formulând o plângere penală împotriva aceleiaşi persoane la Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova, invocând „infracţiunea de constrângere a exercitării atribuţiilor funcţiei de preşedinte al sindicatului «Cartea Funciară»”. Începea o nesfârşită tracasare reciprocă. Anterior, la o emisiune a unui post local de televiziune, Florin Cornel Bălănescu îl criticase, în absenţă, pe directorul Remulus Chiţu, încălcând astfel o prevedere expresă din regulamentul intern. Potrivit Legii cadastrului şi publicităţii imobiliare nr.7/1996, modificată, completată şi republicată, OCPI Dolj este o instituţie publică, cu personalitate juridică, subordonată Guvernului, chiar primului-ministru, printr-un secretar de stat. Între o multitudine de atribuţii, toate enumerate, OCPI coordonează şi controlează executarea lucrărilor de cadastru şi asigură înscrierea imobilelor în registrul de publicitate imobiliară. De asemenea, controlează executarea lucrărilor de cartografie, topografie, geodezie, fotogrametrie şi teledetecţie la nivelul teritoriului. Cadastrul şi cartea funciară, spune legea menţionată, formează un sistem unitar şi obligatoriu de evidenţă tehnică, economică şi juridică, această precizare sugerând importanţa instituţiei în peisajul administrativ al Doljului. Gradele de vinovăţie a părţilor aflate în conflict le vor stabili cei abilitaţi, nouă revenindu-ne evocarea faptelor derulate, unele dintre ele înainte de numirea actualului director al Oficiului Teritorial Dolj, Remulus Chiţu. Când instituţia a fost realmente „o anexă” a Prefecturii Dolj, executând fără crâcnire toate comenzile primite, şi ne referim, aşa cum am făcut-o în repetate rânduri, la semnarea TDP-urilor, zeci la număr, emise pe suprafeţe administrate de SCDA Şimnic, în temeiul unor hotărâri ale Comisiei judeţene pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor anulate anterior în instanţă, cu alte cuvinte „neeliberate de sarcină”, înscrise chiar în cartea funciară şi intabulat dreptul de proprietate. Pentru aceste aberaţii în cascadă, care au pus lumea pe drumuri, registratorul Florin Cornel Bălănescu n-a protestat ca lider de sindicat. A ţinut capul la cutie, cum se spune, deşi legea în materie, ne referim la Legea cadastrului şi publicităţii imobiliare, are prevederi clare şi exprese în această privinţă: prezentarea hotărârii judecătoreşti definitive irevocabile, ce poartă menţiunea „conform cu originalul” (art.30, punctul 5). Şi nu mai dezvoltăm cel mai recent exemplu scandalos, legat de Parcul Industrial Craiova, unde o parcelă limitrofă, de 20 de hectare, din suprafaţa administrată de SCDA Şimnic, ce ar urma să fie destinată relocării unei fabrici de biscuiţi de către firma turcă ETI GIDA SANAYI ve TICARET A.Ş., investiţie extrem de importantă pentru municipiul Craiova, este „blocată”, din vinovăţii despre care am scris. Mai exact, se eliberase un TDP nr.13141/2009 în mod ilegal, se procedase aberant şi la intabularea în cartea funciară, care acum urmează să fie radiată pe cale judecătorească. Despre calitatea actelor administrative eliberate de OCPI Dolj se vorbeşte puţin. În schimb avem detalii despre meciul „Chiţu-Bălănescu”, în care, cel puţin aparent, cel dintâi mută „cu albele”.

O eroare materială din superficialitate

Marius Firan, din Craiova, (…) s-a adresat cu o cerere pentru intabularea imobilului teren proprietate personală, conform contractului de vânzare-cumpărare, autentificat sub nr.7361/22 octombrie 2011, de unul dintre notarii publici ai Craiovei, registratorului Florin Cornel Bălănescu. Din neglijenţă, superficialitate şi să rămânem în această zonă, intabularea în cartea funciară s-a operat pe numele altei persoane, vecină cu Marius Firan. Motivarea a fost într-adevăr descumpănitoare, invocându-se consemnarea greşită a CNP-ului, mai exact inversarea acestuia. Rectificarea erorii s-a tergiversat până în data de 14 octombrie a.c., când OCPI Dolj a comunicat petentului „avizarea soluţiei de rectificare a erorii”. În plângerea adresată Comisiei de disciplină a ANCPI, Marius Firan precizează că a fost jignit de Florin Cornel Bălănescu în discuţia purtată, i s-a vorbit ireverenţios şi, dincolo de alte ingrediente ale dialogului purtat, anexează o fotografie realizată cu telefonul mobil, în care se poate observa cum funcţionarul public îşi îndeplineşte sarcinile de serviciu (vezi foto). Imaginea foto conferă un plus de veridicitate întregii plângeri.

Meci încins între şef şi subaltern

În „scrisoarea deschisă” adresată directorului ANCPI, Florin Cornel Bălănescu a „tuşat-o”, între altele, pe registratoarea şefă, Costinela Augustina Chimoiu, pe motivul că l-ar fi adus în funcţia de consilier la OCPI Dolj pe soţul său, Tudor Chimoiu. Cam discutabilă observaţia. N-a mai durat mult şi a urmat descoperirea unui pocinog comis chiar de Florin Cornel Bălănescu. La o verificare prin sondaj a mai multor dosare din arhiva Serviciului de publicitate imobiliară din cadrul OCPI Dolj s-a descoperit că pe încheierile de carte funciară (nr….), Cornel Florin Bălănescu, în calitate de registrator, dispusese admiterea cererilor propriei familii. Reiterăm că în cartea funciară (nr…) proprietari tabulari figurau înscrişi soţii Bălănescu. Conform Regulamentului de Organizare şi Funcţionare a birourilor de cadastru şi publicitate imobiliară, aprobat cu Ordinul 633/13 octombrie 2006 al directorului general al ANCPI, un angajat al Oficiului Terororial „nu poate instrumenta în propria cauză şi nici pentru sau contra soţului, rudelor sau afinilor până la gradul trei inclusiv a persoanelor juridice în care aceştia au calitatea de acţionari/asociaţi/directori/administratori sau în cazul în care este administratorul uneia din părţi”. Cu alte cuvinte, obligat era să se abţină de la o astfel de lucrare, spre a nu intra sub incidenţa unui conflict de interese. La data de 19 februarie a.c., Costinela Augustina Chimoiu s-a adresat printr-o plângere împotriva lui Bănălescu Florin Cornel, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova.

Când părul ţi se face măciucă

Povestea este lungă, şocantă şi aproape neverosimilă. La data de 25 septembrie 2001, în baza contractului de vânzare-cumpărare nr.1626/2001, autentificat la notarul public Doina Făurar, s-a intabulat dreptul de proprietate asupra unui imobil compus din teren, situat în Craiova, (str…), în favoarea cumpărătorilor Bălan Eugen Dumitru şi Bălan Adina. Aceştia din urmă au înstrăinat, la rândul lor, imobilul, prin contractul de vânzare-cumpărare nr.1976/2002, autentificat la notarul public (…), către Cruceru Ancuţa Georgeta, aceasta intabulând dreptul de proprietate la 16 decembrie 2002, prin Închierea 17188/2002 emisă de OCPI. De aici începe şirul neregulilor la care autor este Cruceru Georgeta Ancuţa, cu largul sprijin al registratorului Florin Cornel Bălănescu. La data de 25 septembrie 2007, s-a înregistrat la OCPI Dolj cererea nr.30692, prin care SC Style Lei E Lui SRL, reprezentată de Cruceru Georgeta Ancuţa, solicita înscrierea unei construcţii pe terenul situat în Craiova, str. Doljului nr.66. Cererea a fost repartizată spre soluţionare lui Cornel Florin Bălănescu. Care, dintr-o „neatenţie”, n-a observat contractul de donaţie prin care Cruceru Ancuţa Georgeta donase terenul şi inclusiv construcţia S+P+1 către SC Style Lei E Lui SRL şi că prin autorizaţia de construire nr.719/25 mai 2004 (depusă la dosar), aceasta era autorizată să execute „lucrări de branşament gaze naturale” şi nu lucrări de construcţie. Fireşte, este o adevărată nebunie în toată povestea. În mod inexplicabil, Florin Cornel Bălănescu, pe baza autorizaţiei de construcţie nr.719/25 mai 2004, a emis Încheierea nr.30692/2007 prin care dispunea înscrierea construcţiei S+P+1 în cartea funciară în favoarea lui Cruceru Ancuţa Georgeta. Pentru suma de 240.000 de euro, noua „proprietară” înstrăinează către Căruntu Adelina Viorica şi Căruntu Marius Ninel imobilul în discuţie, prejudiciul creat lui SC Style Lei E Lui SRL fiind imens. Încât, greu de înţeles cine a mai jucat cinstit în toată povestea.

În loc de concluzii. La OCPI Dolj se lucrează nu rareori în desconsiderarea legii. Fireşte, nu toţi funcţionarii publici ai instituţiei trebuie băgaţi în aceeaşi oală. Unii îşi fac cu solicitudine datoria, fiind luaţi cu asalt de cetăţeni. Bruiajul liderului de sindicat, în temeiul funcţiei amintite, derapajele de atitudine, trebuiau de mult să înceteze. Perturbată este o activitate de maximă importanţă publică, fiindcă, fără a măsura cu şublerul vinovăţia uneia sau alteia din părţi, am identificat erori materiale care pot înnebuni de-a dreptul oameni. Despre multe dintre ele am scris de-a lungul timpului. Şi până la urmă asta e problema.

 

 

5 COMENTARII

  1. Va multumesc pentru articolul despre OCPI Dolj si mai ales pentru faptul ca ati pus pe tapet ,,ingineriile” practicate de domnul registrator Balanescu,toate,,din greseala sau nebagare de seama”…
    Cum de nu a putut observa ca in dosarul Sc STYLE LEI E LUI srl 70% din documente erau in numele firmei?
    Oare ce suma i-o fi trebuit sa nu ,,le observe”?
    Pe mine ,,neglijenta” acestui functionar m-a costat,in afara pagubei produse prin vanzarea imobilului construit pe banii mei(si care la data vanzarii era si sediul firmei susmentionate),nu numai cei 240.000 de euro ci inca alte cateva zeci de mii …taxe de timbru in justitie,avocati,traduceri de documente etc…
    Imaginati-va ca am facut 2 plangeri penale catre Parchetul de pe langa Judecatoria Craiova,una in 2009 si cea de-a doua in 2012.Stiti ca nici domnii politisti nu vad unde s-a produs falsul,nici inselaciunea si nici uzul de fals?nu,solutiile sant,,NEINCEPEREA URMARIRII PENALE”!in civil au gasit domnii judecatori un alt nod in papura,,sa demonstrez eu ca nu am fost in Romania de la data vanzarii imobilului si pana la data cand eu am aflat sau pretind ca as fi alflat”.ca sa nu accepte termenul legal de 3 ani de la data aflarii.si mi-au respins actiunea ca tardiva…sper ca urmare a publicarii articolului dumneavoastra sa deschida ochii cineva ,sper ca nu toti din tara dumneavoastra sa fie corupti,sper sa mi se faca dreptate si asta pentru ca singura mea vina este aceea de a fi vrut sa traiesc si sa investesc in Romania.
    Daca asa stiu functionarii STATULUI ROMAN sa ii trateze pe investitorii straini,nu vad un viitor prea roz tarii dumneavoastra.Va multumesc inca odata .Daca vreodata vreti sa scrieti despre pataniile unui inocent care a investit si poate documenta totul cu acte dar pe care JUSTITIA ROMANA nu le vede,POLITIA ROMANA nici atat…va stau la dispozitie cu o intreaga telenovela cu iz mafiot(MAFIA ITALIANA E O MICA GLUMA PE LANGA CEA DIN CRAIOVA).Inca odata va multumesc domnule Cantar!

  2. ce institutie a fost si ce a ajuns . de tot…….
    pacat .sata din cauza unor oameni de nimic . ma mir cum de salariatii tolereaza acest om (registratorul). pacat

  3. ce institutie a fost si ce a ajuns . de tot…….
    pacat .si asta din cauza unor oameni de nimic . ma mir cum de salariatii tolereaza acest om (registratorul). pacat

Comments are closed.