Doar o minune o mai ţine în picioare!

2
61

14686278_1197277147013931_2115186108_nÎnvăluită în norii plumburii ai toamnei, pare şi mai tristă, ba chiar lugubră. Ruina a prins-o definitiv în gheare şi o distruge acum, folosindu-se de toate tertipurile şi mijloacele de tortură pe care le cunoaşte. Igrasia, apoi ploile şi vânturile, apoi gerul iernilor i-au deteriorat iremediabil pereţii înalţi şi puternici, care erau odată. Într-o noapte rece, o furtună puternică a mutilat-o definitiv, smulgându-i şi acoperişul. Sub cerul liber, contorsionându-şi tulpinile prin lemnăria distrusă, copacii au început să crească mari şi voinici, aruncându-şi crengile prin ferestre. Sunt singurii locuitori ai casei şi lumea a început să o numească, precum într-o poveste, „Casa cu copaci”.

Am pornit iar în căutarea ei deoarece, cu o zi în urmă, se întâmplase un lucru mai puţin obişnuit, dar care a rămas aproape în anonimat, ascuns undeva pe o coloană de ştiri online. O casă veche de pe strada „România Muncitoare”, din spatele Judecătoriei, s-a prăbuşit, împrăştiind pe trotuar cărămizi şi părţi din acoperiş. Numai întâmplarea a făcut să nu existe nici un trecător cu treabă prin acel loc. Fiindcă nu au fost victime şi nici măcar o maşină avariată, deşi se parchează foarte mult acolo, evenimentul a rămas fără ecou. Între timp, s-a îndepărtat molozul, s-a atenţionat populaţia şi numai golul care s-a creat în partea de sus, precum un dinte lipsă, mai aminteşte de această poveste.

Salvarea lor a fost proiectul Centrului Vechi

Privind dincolo de întâmplare, stăruie convingerea că aceste case vechi şi foarte vechi ale Craiovei rezistă din ce în ce mai greu. Privite din exterior, poţi fi convins că, în ciuda bolilor pe care le au, aşa neîngrijite şi părăsite cum sunt acum, pot să-şi mai ducă încă bătrâneţile, bucurându-ne privirile cu decorurile lor aproape distruse, dar originale. Când te aştepţi mai puţin, aceste case încă frumoase şi încărcate de valoare pentru memoria urbei pot însă să cadă. Centrul Vechi al Craiovei este, din acest punct de vedere, un câmp minat. La iniţiativa lăudabilă a Primăriei, le-au fost salvate măcar faţadele, dar, în rest, au rămas tot cu structurile lor periculos de şubrede, majoritatea proprietarilor neavând bani să mai facă şi o consolidare.

Vecinii „Casei cu copaci”

În lipsa unei atenţionări şi, în special, după cum arată, Casa cu copaci, de pe strada „Romain Rolland”, a trecut demult şi de etapa „pericol de prăbuşire”. Vecinii s-au resemnat că ruina o să cadă, dar, obişnuindu-se prea mult cu prezenţa ei, au plasat evenimentul într-un viitor îndepărtat şi au început să-şi rostuiască viaţa în jurul ei. Aşa se face că, la nici doi metri sub balconul său, nişte întreprinzători îndrăzneţi au amenajat o terasă. Bistro-ul Damasc a funcţionat toată vara şi a avut destui clienţi care şi-au băut cafea uitându-se distraţi la încrengătura de copaci care colcăie în mijlocul casei. Au luat-o poate ca pe o senzaţie tare, care le creşte adrenalina, şi au ţinut-o aşa toată vara. Ieri, umbreluţele erau strânse metodic, iar măsuţele îşi aşteptau clienţii în ploaie, dar bistro-ul era închis.14593537_1197277427013903_1769926930_n

„Ce ştiu eu a cui este?”

Văzută prin geamul copy shop-ului de pe stradă, în care era cald şi mirosea plăcut a tipăritură proaspătă, casa părea şi mai fioroasă. Prinse între pereţii şubrezi ai clădirii, crengile puternice din interior se plecau încolo şi încoace, izbindu-se uşor de ziduri. „Ce mă întrebaţi pe mine de clădire? Eu nu văd, nu aud, stau aici în copy shop, unde am treaba mea. Ce ştiu eu a cui este?”, se scuză, enervată, doamna care tocmai terminase de preluat o comandă. Din postura de vecină, fusese întrebată, pesemne, de mai multe ori, despre această casă şi se săturase să dea nişte relaţii pe care nu le ştia. Casa fusese acolo cu mult timp înainte să-şi deschidă copy shop-ul şi era o realitate că ruina nu îi îndepărtase deloc clienţii.

„Până n-o muri un om, nu se face nimic”

Am deschis uşa la cizmăria de lângă. De la intrare, puteai remarca ordinea în care era ţinută încălţămintea şi, evident, mirosul specific de cizmărie. „Nu este treaba mea această casă”, ne-a aruncat peste umăr, privind fix într-o maşinărie, meseriaşul. Zăbovind totuşi încă puţin în cizmăria lui, căreia i-am remarcat încă o dată buna rânduială, am aflat că, da, casa îşi pierde, rând pe rând, câte o cărămidă. „Ce să vă zic, începe să pice. Dacă vreţi să faceţi un reportaj, să scrieţi că degeaba cade, până n-o muri un om, nu se face nimic”. Este revoltat că se învecinează cu această ruină, dar nu are de ales decât să-şi vadă de afacerea lui. Din tonul vocii, ghicim că ar vrea să vină cineva care să ia în primire această ruină şi să întreprindă ceva cu ea.

Vremea a şters şi ultimele indicii

Ne-am petrecut mult timp în ploaie, făcând fotografii şi căutând, totuşi, pe cineva, poate un vecin, care să-şi amintească măcar puţin din trecutul îndepărtat al acestei case, când proprietarii încă îi mai deschideau larg ferestrele şi încă se mai relaxau în balconul frumos din faţă. În dreapta, doar garajul unei alte proprietăţi, iar în stânga schele pentru construcţie. Și acolo fusese o casă mare, în stil vechi, pe care proprietarii au decis să o consolideze şi să o transforme în spaţii de alimentaţie publică. Aşa cum se întâmplă cu cele mai frumoase imobile din Centrul Vechi, în curând vom păşi acolo într-un restaurant. Din cauza ploii, şantierul se oprise şi, tot din cauza ploii, zidurile albe păreau şi mai albe. Contrastau puternic cu căminul părăsit de lângă. „Parcă a fost odată un spaţiu comercial acolo, parcă era o croitorie”, şi-a amintit vag un craiovean care ne-a îndemnat să privim cu atenţie la o inscripţie care îşi pierduse demult scrisul.

Oficial, a nimănui

În actele oficiale, la Primărie, „Casa cu copaci” figurează tot fără proprietari. Bine poziţionată şi cu o arhitectură care mai spune ceva din bijuteria care a fost odată, imobilul de la nr. 23 nu mai este revendicat de nimeni. Autorităţile au aşteptat, totuşi, să vină cineva şi să întrebe de ea, dar nu s-a întâmplat acest lucru. Nici varianta să fie vândută cuiva, care apoi să o refacă, nu mai stă în picioare, deoarece nu se găseşte nimeni atât de ambiţios să-şi dea averea pentru a salva o clădire, oricât de veche şi frumoasă ar fi ea. Aşa se face că, în spatele gardurilor de protecţie pe care le-a plasat municipalitatea, cedând în faţa copacilor care devin din ce în ce mai puternici, imobilul îşi trăieşte agonia şi numai o minune o mai ţine pe picioare.

2 COMENTARII

  1. Ctin Titi CERNĂTESCu, arhitectul şef al Doljului la acea vreme, a vrut să o cumpere pt Uniunea Arhitecţilor, prin anii 1990, şi să o re-întinerească. Dar… Casa este în această stare de prin 1985, dacă nu chiar de mai înainte. NU va cădea decât dacă va fi …ajutată de vreo minte şi mână criminale !!!!…. Cum s-a întâmplat, cum
    se întâmplă în mii de cazuri pe cuprinsul acestui TERITORIU numit convenţional România… … .. Sat fără câini, fără ciobani… Drumeţ (solitar, izolat) în Calea Lupilor,,, … … Vai de mama strănepoţilor noştri…

Comments are closed.