„Viitorul şi stabilitatea regiunii sunt legate strâns de modul în care lucrurile vor evolua în Libia”

0
389

Eurodeputatul PSD Victor Boştinaru, vicepreşedintele Grupului S&D din Parlamentul European pentru politică externă, a atras atenţia că noul plan de pace coordonat de Reprezentantul Special al Naţiunilor Unite pentru Libia, Bernardino León, nu trebuie să eşueze având în vedere riscurile cu care se confruntă Libia şi întreaga regiune.

      Declaraţia eurodeputatului Victor Boştinaru a fost făcută în plenul Parlamentului European reunit la Strasbourg, în contextul dezbaterilor asupra situaţiei din această ţară, în prezenţa Comisarului European pentru ajutor umanitar şi gestionarea crizelor, Christos Stylianides. „Este foarte important să ştim că Libia a fost pe agenda Adunării ONU recente. Sunt lucruri pe care le-am spus de multe ori în acest Parlament, de fiecare dată când s-a impus acest lucru. Timpul nu trebuie să fie risipit, dar, din păcate, de fiecare dată când se părea că vedem lumina de la capătul tunelului, de fapt, nu s-a întâmplat acest lucru şi aceasta nu este o glumă. Nu poate fi vorba aici despre interese personale, este vorba despre soarta întregii ţări, despre soarta întregului popor şi soarta întregii regiuni. Viitorul şi stabilitatea regiunii sunt legate strâns de modul în care lucrurile vor evolua în Libia. Daesh nu pierde timpul şi nu aşteaptă. Creşte se dezvoltă şi îşi înfige rădăcinile oriunde găseşte un teren fertil şi încearcă de acolo să destabilizeze pe cât poate”, a subliniat eurodeputatul Victor Boştinaru.

„Să nu uităm că Europa trebuie să facă ceva pe două fronturi”

Europarlamentaru român a mai spus că Uniunea Europeană şi comunitatea internaţională nu-şi pot permite un stat eşuat în Libia, iar cei care într-adevăr sunt prietenii Libiei şi prietenii poporului libian, nu pot încă o dată să-şi permită să eşueze planul de pace. Soarta Libiei se află în mâinile poporului şi a liderilor săi, iar agravarea crizei umanitare trebuie să fie oprită. „Totodată, aşa cum Înaltul Reprezentant a spus-o de multe ori, Uniunea Europeană este gata să ajute un guvern de unitate naţională în această ţară. Trebuie să se ajungă la un acord care să reunească toate părţile. Haideţi însă să fim realişti! Nu se poate să existe un acord perfect pentru toate părţile. Fiecare trebuie să ştie să facă concesii şi să se ajungă la un compromis. Planul de pace coordonat de Bernardino León este într-adevăr o şansă, chiar ultima şansă pentru acordul de pace şi dacă nu se va întâmpla acest lucru, libienii vor plăti un preţ amar. Să nu uităm că Europa trebuie să facă ceva pe două fronturi. Pe de o parte, este vorba despre eventuale sancţiuni împotriva celor care nu semnează acordul, iar pe de altă parte, pentru cei care instigă la alte războaie prin interpuşi.”