Şcoliţi cu bani europeni pentru a rezolva problemele romilor

0
357

Timp de doi ani, şase persoane de etnie romă din Dolj au fost formate în domeniul incluziunii sociale, pentru a deveni interfaţa dintre autorităţile publice şi comunităţile de romi. Aceştia au fost instruiţi în cadrul unui amplu proiect, implementat la nivelul întregii ţări, în colaborare cu administraţiile locale care au acceptat ca, după finalizarea proiectului, să-i angajeze pe aceşti experţi locali pe o perioadă de cel puţin trei ani.

În Dolj, primăriile din Amărăştii de Jos, Băileşti, Coţofenii din Faţă, Cetate, Segarcea şi Malu Mare au intrat în proiectul „Reţeaua naţională a experţilor locali romi, mecanism de sprijin în implementarea măsurilor de incluziune socială a romilor, grup vulnerabil supus excluziunii sociale”, un proiect cofinanţat de Uniunea Europeană, prin POSDRU 2007-2013. Prin intermediul acestuia, experţii locali romi au fost angajaţi să identifice problemele cu care se confruntă comunităţile respective, să le aducă la cunoştinţă administraţiei locale, dar şi să elaboreze strategiile locale şi judeţene în domeniul educaţiei, sănătăţii, a locurilor de muncă şi locuinţelor.

„În momentul de faţă avem, în cadrul administraţiei locale, un număr de aproximativ 400 de experţi, care au fost angajaţi până în anul 2010. Pe proiectul privind Reţeaua experţilor locali avem alte 210 persoane, dintre care şase în Dolj, care, însă, spun eu, fac diferenţa faţă de vechii experţi, întrucât sunt formaţi pe diferite domenii, astfel încât să elaboreze, pe de o parte, aceste strategii, dar şi să acceseze fonduri extrabugetare, fonduri structurale, astfel încât, uşor, uşor, să se rezolve problemele din comunitate”, a explicat Ilie Dincă, ministru secretar de stat, preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Romi, prezent la Craiova.

Angajaţi la Primărie, plătiţi din bani europeni

Potrivit acestuia, specialiştii au fost formaţi pentru a elabora proiecte integrate, acceptate de administraţia locală şi care să includă cele patru domenii strategice de incluziune socială a comunităţii. „În cadrul proiectului au fost identificate 210 primării din ţară, care au acceptat să găzduiască 210 experţi, pe care noi i-am instruit timp de doi ani. Aceştia, pe lângă faptul că au avut câte un birou utilat în cadrul proiectului, au fost şi remuneraţi, tot cu bani din proiect. După terminarea acestor doi ani, administraţia locală trebuie să angajeze expertul în structura locală – conform contractului încheiat”, a afirmat Ilie Dincă, care a adăugat că în unele judeţe primăriile au fonduri pentru plata salariilor specialiştilor romi, în altele nu, însă se încearcă să se ajungă la o înţelegere, astfel încât toţi experţii să fie preluaţi.

Atelier regional, la Craiova

În urmă cu două zile, la Craiova a avut loc şi un exerciţiu practic pentru identificarea şi prioritizarea la nivel regional a problemelor comunităţilor de romi, parte a proiectului menţionat. Practic, participanţii s-au organizat pe patru ateliere de lucru – educaţie, ocupare, locuinţe şi sănătate –, pentru ca, la final, să prezinte un plan local de acţiune. „A fost o întâlnire interactivă a specialiştilor pe probleme de romi din regiunile Vest, respectiv judeţele Arad, Timiş, Hunedoara şi Caraş, şi Sud-Vest, adică Dolj, Gorj, Olt, Vâlcea şi Mehedinţi. Aceşti experţi locali sunt chiar grupul ţintă al proiectului, ei fiind instruiţi pentru crearea de strategii locale în vederea dezvoltării comunităţii şi atragerii de fonduri europene”, a declarat Mirela Sandu, expert în cadrul Biroului regional Sud-Vest Oltenia al ANR.

Experţii locali romi rămân în primării

Suma totală a proiectului, demarat în 2008, se ridică la 4,8 milioane de euro, iar  termenul de finalizare este sfârşitul lunii noiembrie, dată la care experţii locali ar trebui să aibă încheiate contracte de angajare cu primăriile în cadrul cărora şi-au desfăşurat activitatea, pentru că acesta era unul dintre indicatorii din cadrul proiectului. „Din decembrie, aceşti experţi ar trebui să devină salariaţi ai primăriilor unde ar trebui să rămână angajaţi timp de trei ani de zile, conform contractelor”, a precizat preşedintele ANR, Ilie Dincă.