Potrivit IPJ Dolj, ieri după-amiază, ora 16:30, Cornelia D., de 33 de ani, din Filiaşi, în timp ce conducea un autoturism, pe strada 13 Septembrie din Filiaşi, la intersecţia cu bulevardul Racoţeanu, a efectuat manevra de viraj la stânga fără a acorda prioritate de trecere autoturismului condus regulamentar dinspre Craiova de Ionuţ G., de 21 de ani, din comuna Grozeşti, judeţul Mehedinţi, intrând în coliziune. În urma impactului, primul autoturism a fost proiectat pe sensul opus de mers, unde a lovit un alt vehicul condus regulamentar, în direcţia Craiova, de Dorin P., de 22 de ani, din comuna Ioneşti, judeţul Gorj. În urma accidentului a rezultat avarierea celor trei autoturisme implicate precum şi vătămarea corporală uşoară a Corneliei D. şi a lui Petre C., 68 de ani, din comuna Grozeşti, judeţul Mehedinţi, ambele victime fiind transportate cu ambulanţa la Spitalul nr. 1 Craiova pentru efectuarea de investigaţii medicale amănunţite. Cei trei conducători auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul comiterii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.
Acest site utilizează cookie-uri | Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.Sunt de acord