Codul de procedură penală, modificat tacit în Senat în ce priveşte răspunderea magistraţilor

0
599

parlamentSenatul a adoptat tacit o propunere legislativă a parlamentarilor UDMR de modificare a Codului de procedură penală, pentru transpunerea unei directive europene privind abordarea prezumţiei de nevinovăţie şi pentru prevederiprivind răspunderea magistraţilor.

”Din păcate în prezent, deşi prezumţia de nevinovăţie este garantată de lege, acesta adeseori este nesocotit prin aşa zisa «telejustiţie» la care contribuie prin declaraţii tranşante magistraţi sau materiale care provin de la organele de urmărire penală, fără ca împotriva acestora să se îndrepte statul”, se arată expunerea de motive care însoţeşte proiectul de lege.

Directiva europeană la care se face referire vizează următoarele drepturi: dreptul de a nu prezentat ca vionovat de către autorităţile publice înainte de pronunţarea unei hotărâri definitive, faptul că sarcina probei îi revine acuzării, iar orice îndoială rezonabilă privind vinovăţia ar trebui să fie în beneficiul acuzatului, dreptul de a nu se autoincrimina, dreptul de a nu coopera şi dreptul de a păstra tăcerea, respectiv de a fi prezent la propriul proces.

”Prezumţia de nevinovăţie pleacă de la premisa că sarcina probei revine acuzării, iar orice îndoială cu privire la vinovăţie ar trebui să fie în beneficiul persoanelor suspectate sau acuzate (in dubio pro reo). Consecinţa acestui fapt este aceea că hotărârea instanţei trebuie să se întemeieze pe probe astfel cum îi sunt prezentate, şi nu pe simple acuzaţii sau presupuneri”, se mai arată în expunerea de motive.