Summit-ul NATO (Vilnius): Zelenski cere garanţii de securitate pentru Ucraina!

0
643

În drum spre Vilnius, Volodimir Zelenski a aflat, după cum a scris pe pagina sa de socializare, că în prima zi a summit-ului NATO, de la Vilnius, s-au discutat formule despre invitaţie şi nicidecum despre aderarea Ucrainei. Exprimându-şi uimirea, deşi avea cunoştinţă despre cum vor decurge lucrurile, preşedintele ucrainian a adăugat că „este ceva fără precedent şi absurd”, când nu este stabilit un cadru de timp, nu doar pentru admitere, dar nici pentru invitaţie. Liderul de la Kiev s-a arătat surprins în privinţa formulării referitoare la condiţiile de invitare a Ucrainei, opinând pesimist că „se pare că nu există disponibilitatea nici de a invita Ucraina în NATO, nici de a o face membră şi o asemenea incertitudine este o manifestare a slăbiciunii”. Analizând atent textul, să admitem elaborat pe un fond de firească tensiune şi chiar amărăciune, ar putea vexa aliaţii occidentali, care îl susţin, fără nicio reţinere în războiul cu armata rusă aflat în plină desfăşurare. Zelenski a adoptat un ton mai conciliant după ce a sosit la Vilnius, afirmând că are încredere în Alianţă şi că NATO ar deveni mai puternică dacă primeşte ţara sa în rândul statelor membre. Afirmaţiile lui Zelenski nu au căzut bine în tabăra americană. Aspiraţiile Kievului, la aderare, sunt mai vechi, tema acerbă de dezbatere, şi reglarea chestiunii va avea consecinţe. Aderând acum la NATO, aliaţii s-ar angaja să se bată şi să moară unii pentru alţii. Liderii NATO au înţeles de mai multă vreme că admiterea Ucrainei, totalmente nepregătită, implică complicaţii de război cu Rusia. Şi riscul unui conflict direct, cu consecinţele sale devastatoare, este principalul motiv pentru care SUA şi alţi membri NATO caută evitarea aprofundării lucrurilor, în războiul din Ucraina. Aproape nimeni nu doreşte ca NATO să se bată direct cu Rusia pentru Ucraina, în prezent, dar nu puţini aliaţi sunt favorabili ideii că admiţând în Alianţă Ucraina, aceasta s-ar angaja să se bată pentru ei în viitor. Că Ucraina nu trebuie primită acum, în NATO, a decretat Joe Biden, care apreciind rezistenţa eroică a Kievului, a avut în vedere şi evaluarea riscurilor pe care le-ar antrena o asemenea decizie. Imaginea de ansamblu trebuia decriptată în briefingul de presă de duminică al consilierului pentru Securitate Naţională, Jake Sullivan, în drum spre Londra, prima etapă a turneului european al lui Joe Biden, premergătoare descinderii la Vilnius şi Helsinki. Jake Sullivan a evitat orice formulă belicoasă faţă de Rusia, ameninţări, propuneri provocatoare, defăimări, demonizarea lui Putin. Chiar şi la întrebarea controversată despre şeful Wagner, Sullivan a dat doar din umeri, spunând că nu are „nicio veste”. Oricum, abordarea a fost mai puţin conflictuală. Mai clar: admiţând Ucraina în sânul NATO s-ar deschide perspectivele unui sinistru război cu Rusia. La Vilnius, liderii NATO ştiau toate scenariile avute în vedere şi o admitere ex-abrupto, nici nu putea figura pe agenda discuţiilor.

Summit-ul NATO din 2008

La summit-ul NATO din 2008, de la Bucureşti, preşedintele american George W. Bush, aflat în ultimul an de mandat, a surprins pe toată lumea propunând ca Georgia şi Ucraina să primească calitatea de MAP. Scandalul era evident, şi nu putea fi evitat. Angela Merkel, susţinută de preşedintele francez Nicolas Sarkozy, a argumentat că Ucraina şi Georgia nu sunt pregătite de aderare la Alianţă. Cât priveşte Ucraina, cea mai mare parte a populaţiei ei se pronunţa vehement contra NATO. Iar Georgia, condusă de Mikhail Saakaşvili, nu lăsa decât impresia unei firave democraţii, după ce în noiembrie 2007 închisese cel mai mare canal tv al opoziţiei şi dispersase cu brutalitate un miting al protestanţilor contra guvernului. Georgia mai avea şi conflictele îngheţate cu Abhazia şi Osetia de Sud. Poziţia Franţei şi Germaniei a indignat ţările europene, Merkel şi Sarkozy fiind acuzaţi de poziţionarea lor pro-rusă, „mituiţi cu gaz rusesc”. Mai mult, actualului preşedinte al Germaniei, pe atunci şef al diplomaţiei, Frank Walter Steinmeier, i s-a spus că Germania, după tot ce a făcut în secolul trecut, nu are dreptul moral să se opună dorinţei ţărilor est-europene de a se integra în NATO. Negocierile aprinse au durat o noapte întreagă şi din relatările martorilor oculari Angela Merkel şi Condoleeza Rice, singurele femei din sală, au propus cunoscuta formulă de compromis: MAP nu va fi acordat Ucrainei şi Georgiei, dar în declaraţia finală se va menţiona că membrii Alianţei sunt convinşi de faptul că cele două ţări „vor deveni membri NATO”. Fără a se preciza când. Un compromis acceptat de toţi membrii Alianţei. Cel mai indignat s-a arătat însă… Vladimir Putin, venit la Bucureşti, în ultima zi a summit-ului, când decizia cu privire la refuzul de a acorda MAP fusese luată. Atunci Vladimir Putin ar fi exclamat: „Dacă Ucraina va intra în NATO, atunci o va face fără Crimeea şi estul ei”. Puţini au fost cei care au luat în seamă această ameninţare, deoarece atenţia era concentrată pe tensiunile care mocneau între Moscova şi Tibilisi. Faptul că un conflict real putea izbucni între Rusia şi Ucraina nu avea semnale. Patru luni mai târziu Rusia invada Georgia şi ocupa o parte din teritoriu. În 2014 a anexat Crimeea, preludiu la războiul total contra Ucrainei, început în februarie 2022. Comportamentul Rusiei s-a dovedit brutal şi periculos. Extinderea NATO până la frontierele Rusiei este considerată şi acum o ameninţare la securitatea ei naţională.

Un preţ enorm pentru agresiunea Moscovei

Ucraina l-a umilit realmente pe Vladimir Putin, care în urmă cu doi ani califica Ucraina… o ţară inexistentă. Pierderile de vieţi umane sunt imense, după unele surse credibile ajungând la 100.000 militari ucişi sau răniţi. Recenta „dezordine” oferită de patronul Wagner, Evgheni Prigojine, a sugerat că războiul ar putea destabiliza puterea lui Vladimir Putin, în interiorul ţării. Rusia este decuplată realmente, de la toate relaţiile pe care le avea cu ţări membre UE. În plus mai multe pachete de sancţiuni economice au fost lansate în ultima vreme. Cu toate acestea admiterea Ucrainei în NATO este mai puţin clară. Aliaţii săi consideră că stabilitatea şi securitatea Europei impun ca şi Kievul să facă parte din rândul membrilor NATO, fiindcă doar astfel va fi protejat. Potrivit acestei logici, Vladimir Putin nu se opreşte în Ucraina, îşi lărgeşte obiectivele şi ar putea ataca ţări membre NATO, ceea ce este mai puţin probabil. Vladimir Putin nu va cuceri toată Ucraina. Şi asta a declarat-o repetat. Armata sa este o umbră a armatei sovietice. Iar ideea că poate constitui o ameninţare serioasă pentru Polonia sau ţările baltice, chiar România, este absurdă. La rândul său Ucraina îşi supraevaluează disponibilităţile, când ministrul său de Externe, Dmitro Kuleba, afirmă că „apără tot flancul oriental al NATO şi partajează asta cu membrii Alianţei”. Evenimentele survenite după 2022 au demonstrat că Ucraina nu trebuie să devină membră NATO, pentru că SUA şi aliaţii săi rezistă eficient, descurajator, la agresiunea rusă.

Un război mai lung sau spre discuţii de pace

„Pregătiţi-vă de război pentru a face pace” rămâne un motto bine cunoscut, revizuit de NATO. Chiar dacă livrarea de arme către Ucraina este treaba statelor membre UE, cea mai puternică coaliţie militară din lume a avut în meniul de le Vilnius discuţii despre continuarea livrărilor de arme, sprijin eficient şi garanţii de securitate durabile pentru Ucraina. Şi asta într-un moment în care contraofensiva ucrainiană pare să întâmpine serioase dificultăţi, în faţa forţelor ruseşti, solid consolidate. Acest război nu este un scop în sine şi perpetuarea ostilităţilor este costisitoare. În orice caz costurile de apărare ale Ucrainei cresc. Este perfect logic ca o ţară agresată, invadată de un vecin mai puternic să caute protecţie. Dar cu presiunile fiscale interne, o provocare serioasă la adresa poziţiilor sale din Asia şi perspectiva erodării credibilităţii, cu puţină vreme înaintea alegerilor prezidenţiale din SUA, menţinerea Ucrainei în afara NATO reflectă pur şi simplu interesele SUA. Că Ucraina merită solidaritatea aliaţilor este un lucru, dar perpetuarea prin livrarea de arme, tot mai sofisticate, nu poate fi singurul scenariu pentru NATO, care prin extindere a generat de facto incertitudini la periferia sa imediată. În iunie 2022, la Madrid, NATO şi-a propus să răspundă la toate cerinţele Ucrainei şi să accepte în rândurile sale două ţări nordice, Finlanda şi Suedia. Situaţia actuală este alta. Soluţia negocierilor, acceptate de Ankara şi Stockholm a făcut posibilă luni seara ridicarea dreptului de veto al Turciei la admiterea Suediei. Pe scurt, NATO revine acum la politică: diplomaţia negocierilor, arhitectura de securitate durabilă. SUA se pregăteşte să livreze muniţie cu dispersie, iar avioanele F16 revendicate de Kiev ar putea fi livrate. Kievul se va alătura NATO, când aliaţii săi vor hotărî şi vor fi îndeplinite condiţiile, fără a se detalia parametrii. Vestea a părut amară pentru Volodimir Zelenski. Admiterea Ucrainei în NATO ar pune probleme pentru Alianţă în ceea ce priveşte garanţiile de securitate prevăzute de art. 5 din Tratatul fondator. În practică, statele membre au văzut aderarea la NATO şi garanţiile însoţitoare ca un angajament al SUA de a intra în război în numele aliaţilor săi. Chiar recent, Joe Biden a reafirmat că art. 5 constituie un jurământ sacru de a apăra fiecare centimetru din teritoriul NATO. Acesta este motivul pentru care Ucraina consideră că apartenenţa la NATO o va proteja împotriva agresiunii ruse. Aranjamentul de la Vilnius nu merge, cu adevărat mai departe, decât cel din 2008 de la Bucureşti. Dar Volodimir Zelenski nu se întoarce cu mâinile goale. Ci pline de promisiuni, de la livrări de arme, solidaritate, până la instructori militari pentru pregătirea efectivelor ucrainiene.

*

La Kiev 87% din populaţie se declară optimistă cu privire la viitorul ţării, potrivit Institutului naţional de sociologie. Ucrainienii cred cu fermitate în victorie, chiar dacă obţinerea acesteia va mai dura. 78% dintre ucrainieni au o rudă sau un prieten care a fost ucis sau rănit în război.