Parcul de la Colegiul Naţional Pedagogic “Ştefan Velovan”din Craiova, inaugurat oficial

0
1225
Astăzi, Parcul de la Colegiul Naţional Pedagogic “Ştefan Velovan” a fost inaugurat oficial. Administraţia publică locală s-a implicat în reabilitare, prin fonduri alocate din bugetul local. Parcul a fost împărţit în trei zone, una cu influențe japoneze, alta cu specific mediteranean, iar cea de-a treia  are un aspect care aminteşte de peisajele africane.

La inaugurare au participat primarul municipiului Craiova, Lia Olguța Vasilescu, Excelența Sa, Domnul Hiroshi Ueda, Ambasadorul Japoniei în România și soția sa, Doamna Mari Ueda, Excelența Sa Domnul Abdulmuli Monem, ambasadorul Libiei în România, doamna Pelagia Gkountra, prim – secretar de Ambasadă, Șefa Biroului pentru Afaceri Consulare, Culturale și Educative al Ambasadei Republicii Elene în România, Venera Popescu, subprefectul Județului Dolj și Mihai Neaţu, vicepreședintele Consiliului Județean Dolj. Craiovenii au venit şi ei în număr mare la deschiderea oficială a parcului din cartierul “Brazda lui Novac”.

Colegiul Naţional Pedagogic “Ştefan Velovan” din Craiova, școală cu tradiţie, are, în ultimii ani, rezultate excepţionale la Evaluarea Naţională şi Bacalaureat, fiind o unitate de elită a învăţământului preuniversitar doljean, graţie managementului și colectivului de profesori.