14 iulie: Ziua Naţională a Franţei sub o înaltă supraveghere

0
693

Presa franceză, de astăzi, prefaţează tradiţionala paradă militară de mâine 14 iulie a.c., semnalând vizita oficială a premierului indian Narendra Modi, ca invitat de onoare. Ziua de 14 iulie nu va avea, în meniu, tradiţionalul discurs al preşedintelui francez şi se justifică asta şi prin dispariţia marelui scriitor Milan Kundera, deposedat de naţionalitatea cehoslovacă în 1979, redobândită 40 de ani mai târziu în 2019 după ce fusese naturalizat francez. L’Opinion, ironic, precizează că Macron nu va vorbi mâine, dar va vorbi „zilele următoare”. L’Humanite, care se referă la recentele revolte sociale din suburbii, menţionează că „Republica nu este la petrecere”. Ziarul îi cere lui Macron să preia cuvintele lui Jacques Chirac, a doua zi după revoltele din 2005, când s-a adresat copiilor din cartierele mărginaşe, asigurându-i că toţi sunt fii şi fiicele Republicii. Parisul şi New Delhi sărbătoresc, anul acesta, a 25-a aniversare a parteneriatului lor strategic. India este un client al industriei franceze de apărare, după ce a achiziţionat 34 de submarine Rafale şi 6 Scorpeone şi ar putea face un nou contract pentru 26 de submarine Rafale Marine. Un punct de atracţie: elevi de la 5 licee militare africane (Benin, Gabon, Guineea, Madagascar, Coasta de Fildeş, Senagal şi Congo Brazaville) se vor alătura rezidenţilor din şcolile militare franceze. În faţa asistenţei vor defila tunurile Caesar şi vehiculele blindate AMX10-RC oferite Kievului. 130.000 de poliţişti şi jandarmi sunt mobilizaţi pentru a preveni noi violenţe, după cele care au urmat morţii lui Nahel, ucis de un poliţist din Nanterre.