160 de ani de la înființarea Institutului Național de Statistică (INS)

0
515

Ieri, Institutl Național de Statitiscă a împlinit 160 de ani de la înființare. Premierul României, Viorica Dăncilă a transmis un mesaj cu această ocazie. “Felicit Institutul Național de Statistică pentru 160 de ani de activitate în beneficiul societății românești și al instituțiilor publice, care s-au bazat pe analizele și rapoartele specialiștilor statisticieni.Statistica oferă instrumente pentru o mai bună înțelegere a evoluțiilor economice și sociale, dar și a tendințelor din  societate, așteptărilor și nevoilor cetățenilor, ceea ce reprezintă un fundament pentru elaborarea politicilor publice. Pentru Guvernul României, datele și analizele Institutului Național de Statistică sunt elemente de referință în procesul de luare a deciziilor și sunt apreciate atât din perspectiva obiectivității, cât și a calității analitice de necontestat. Prin eforturile statisticienilor, prin profesionalism și modestie, statistica a reușit să-și mențină rolul de susținător al acțiunilor statului român, asociind numele său statutului de instituție de prestigiu”.