S-a vorbit, după Brexit, despre unele riscuri colaterale celui reprezentat de ieşirea Marii Britanii din UE. Şi nu mă refer la pierderile – politice, economico-financiare îndeosebi, conducând, neîndoielnic, la o nouă arhitectură a sistemului comunitar – ce fac agenda publică în media şi la vârful organismelor de la Bruxelles. Despre ele se discută cu patimă, pe care declaraţiile în buna tradiţie a limbajului „diplomatic” nu reuşesc să-i diminueze cota de îngrijorare.
Printre aceste riscuri s-a discutat mai puţin şi, de regulă, mai curând în rândul unor opinionişti neangajaţi nemijlocit în exerciţiul politicii oficiale. E vorba de eventuale mişcări centrifuge manifeste deja în zona unora dintre ţările central şi est-europene, cu Cehia, Ungaria, Austria, Slovacia şi, în mod mult mai alarmant, cu Polonia în prim-plan.
În ce-o priveşte pe ultima, în ambianţa reuniunii NATO de la Varşovia s-a întâmplat un lucru cu totul insolit, asupra căruia nu s-a insistat cu promptitudinea reactivă obişnuită în astfel de situaţii, asupra căruia media occidentale au revenit cu oarecare întârziere, din motive subsumate intenţiei de a nu compromite rezultatele unui Summit ale cărui mize s-au dovedit şi aşa destul de ambigue şi, oricum, sub nivelul aşteptărilor.
Ce s-a întâmplat de fapt? Ieri, publicaţii dintre cele mai prestigioase de peste Ocean şi din inima Europei au relatat despre cenzurarea avertismentelor, de fapt critici fără prea mari menajamente, pe care preşedintele Barak Obama le-a exprimat omologului său polonez vizavi de deraierile, nu puţine, de la principiile unui stat de drept şi ale unei democraţii în acord cu statutul unui stat aliat şi, p deasupra, membru al UE şi al NATO. Obama şi-a exprimat dezolarea faţă de ceea ce a numit declicuri şi tendinţe autoritare ale noului guvern naţional-conservator polonez prin măsurile de interferenţă în celelalte puteri ale statului de drept: în justiţie, prin modificări de norme legislative viciind mersul firesc al reformei în justiţie.
N-a scăpat nici critica faţă de activarea unui mecanism de cenzură în sistemul mediatic la nivel naţional, ca şi un comportament cam fixist în raport cu unele rezoluţii ale CE şi ale PE, în directă legătură cu criza refugiaţilor dar şi cu alte măsuri concordate la Bruxelles şi la Strasbourg, dar supuse, uneori făţiş, unor critici aspre din partea Varşoviei.
Toate acestea aveau să aibă o confirmare cât se poate de evidentă în grobianismul ei chiar în contextul acestor opinii ale preşedintelui SUA, îngrijorările sale fiind manipulate în media poloneze într-atât încât, prin trucuri „stilistice” de traducere, ele au sfârşit prin a fi oferite publicului de acasă aproape pe dos: adică, în aprecieri, de unde impresia că, în fapt, Obama n-a făcut altceva decât să ridice osanale actualului guvern de la Varşovia.
Textual, înaltul oaspete american a declarat că „Polonia a fost mereu un exemplu de democraţie şi ar trebui să continue, însă trebuie să lucreze mai mult în acest sens iar noi privim cu îngrijorare spre unele iniţiative şi decizii ca şi la fundătura oarbă în care se găseşte reforma justiţiei”. Televiziunea de stat şi-a permis însă mistificarea unei astfel de declaraţii, relatând, apropo de această opinie, că „95 la sută din discuţii a fost dedicat problemelor NATO şi securităţii, însă Obama a lăudat eforturile poloneze pentru democraţie şi s-a declarat convins în ce priveşte reforma justiţiei că Polonia nu va înceta să susţine valorile democratice în ţară”.
Era doar o relatare a jurnalistului acreditat oficial, cu imagini ale lui Obama în vizită, însă fără vorbele acestuia din urmă. Mai mult, atunci când circumstanţele au cerut-o, discursul preşedintelui american a fost convertit într-o aserţiune decât cu o vagă legătură cu textul original: „Polonia este şi va rămâne un exemplu de democraţie pentru întreaga lume”.
Cum să nu te simţi, nu doar ca român, ci şi ca un cetăţean al geografiei vechiului lagăr est-comunist, puţin frisonat de ipostaza unei căderi în timpuri pe care le credeai istorie? Şi, la urma urmei, cât de mult contează că nişte derive de la democraţie şi de la statul de drept sunt catalogabile sub nechibzuitele etichete de stânga ori de dreapta? Trecutul ne indică tocmai că atunci când ele se ating, tragedia e doar o chestiune de timp.
