Plata subvenţiilor agricole, de la jumătatea lunii octombrie

0
367

Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a reuşit să-şi mobilizeze colaboratorii şi să finalizeze introducerea în aplicaţia APIA a cererilor unice de plată aferente anului 2017. A fost, ce-i drept, o muncă anevoiasă, cu scrâşnete din dinţi, cu apostrofări neortodoxe la adresa ministrului, mai ales că acesta a semnat un Ordin prin care toţi angajaţii MADR erau obligaţi să facă şi imposibilul şi să acorde asistenţă concretă fermierilor, chiar ducându-i la sediile APIA. Cu ce mijloace, pe ce fonduri, nu a mai contat. Oricum, din interiorul oricărei structuri APIA a răzbătut convingerea că stilul heirupist practicat solicitat de conducerea MADR va avea repercusiuni în următoarele luni. Mai exact, datele au fost introduse şi „la lopată”, fără prea multă rigoare, doar ca să se încadreze APIA în graficul asumat de ministrul Petre Daea.

 porumbSubvenţiile pe suprafaţă, aferente Campaniei 2017, ar urma să fie plătite fermierilor începând cu 15 octombrie, a anunţat recent ministrul Agriculturii, Petre Daea, la postul public de televiziune. „Depunerea cererii unice a însemnat un volum extraordinar de muncă care nu s-a mai întâmplat în România şi în nicio ţară din Uniunea Europeană. Celelalte ţări din UE au prelungit acest termen iar noi am depus un efort formidabil care trebuie consemnat ca atare. Sunt aproape un milion de fermieri pe care a trebuit să îi punem la masă, într-un timp scurt, cu primarii, cei de la APIA etc. Am trimis specialişti de la Direcţiile Agricole Judeţene unde au luat fermierul de acasa şi l-au dus să se înscrie până în 15 mai. Este o etapă de succes pentru că depunerea la timp a subvenţiilor ne oferă posibilitatea să acordăm subvenţiile de la 15 octombrie. Mai sunt 4 luni”, a precizat Petre Daea, ministrul Agriculturii.

Au început controalele preliminare

          dosareSă reamintim că, potrivit legislaţiei, în intervalul 1 iunie – 1 iulie APIA va efectua controlul administrativ, inclusiv controlul preliminar al cererilor unice de plată, eşantionarea acestora, precum şi transmiterea eşantioanelor potrivit dispoziţiilor Regulamentului nr. 2333/2015 de modificare a Regulamentului de punere în aplicare (UE) nr. 809/2014. Sunt aşteptate surprize, unele mai puţin plăcute, ca urmare a presiunii deosebit de ridicate din partea MADR de a introduce informaţiile în softul APIA, până la termenul impus de la centru.

          Ulterior, în intervalul 1 iulie – 1 octombrie 2017 se va efectua controlul la faţa locului pentru cererile unice de plată eşantionate la control pe teren, iar controlul aferent al unor obligaţii specifice, în iarna sau în primăvara anului următor. Plata regulară pentru anul de cerere 2017 este propusă a se face în intervalul 1 decembrie 2017 – 31 martie 2018. Anul trecut 901.335 fermieri au depus cereri , pentru 9.326.864, 87 hectare, iar în 2017, mai puţini, respectiv 884.397 fermieri au depus cereri pentru 9.541.389,45 ha. „Scăderea numărului de cereri depuse şi creşterea suprafeţei aferente demonstrează că exploataţiile s-au unit, asocierea fermierilor fiind din ce în ce mai necesară în vederea consolidării rolului acestora pe piaţă”, a subliniat ministrul Agriculturii.

          Sprijinul financiar aferent Campaniei 2017 este finanţat din Fondul European de Garantare Agricola (FEGA), din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurala (FEADR) şi de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.