Ponta, întrebat dacă ar mai candida la preşedinţie: Adică ori sunt nebun, ori a început să-mi placă

0
415

Victor Ponta a declarat că nu mai este interesat de şefia PSD sau de funcţia de premier şi nici nu ar mai candida la preşedinţie, pentru că “în mod normal, oricine candidează de la PSD câştigă primul tur şi pierde în turul doi”, adăugând că speră să îşi scrie memoriile în libertate.ponta-antena3

              “N-aş mai candida la preşedinţie… Ce mi-a trebuit (…) În mod normal oricine candidează de la PSD câştigă primul tur şi pierde în turul doi. Adică ori sunt nebun, ori a început să-mi placă. Dacă-i dintr-un tur da, dacă sunt două tururi nu”, a declarat Ponta, la Antena 3, într-o emisiune satirică. Întrebat dacă este interesat să revină în politică, la vârful PSD, sau să fie din nou premier, deputatul social-democrat a negat că ar avea astfel de planuri: Nu, nu (nu sunt interesat de şefia PSD-nr.). Nu merge (funcţia de premier-n.r.) de două ori, sincer”.

                 De asemenea, întrebat dacă este adevărat că Elena Udrea a venit la el să negocieze numirea procurorului-şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, Ponta a confirmat parţial şi a spus că episodul este doar o parte din poveste, adăugând că va oferi detalii la momentul potrivit. “(Este adevărat că Elena Udrea a venit la dvs, ca mesager al lui Traian Băsescu ?-nr.) Un pic aşa, nu mult. E o bucăţică dintr-o poveste amară pe care, la un moment dat, o să o povestim că e frumos”, a declarat Ponta.

             Întrebat dacă îşi va scrie memoriile, fostul premier trimis în judecată în Dosarul Turceni-Rovinari a spus, râzând: “Sper că în libertate”. Victor Ponta a reafirmat că regretă proiectul USL şi pe Crin Antonescu, comentând că amândoi sunt responsabili pentru destrămarea Uniunii, pentru că s-au lăsat influenţaţi de “curteni”. “Ca la divorţ, am divorţat, dar am rămas îndrăgostiţi, eu plâng după el, el plânge după mine… eu cred că plâng mai mult”, a mai spus Ponta.