Bazinul de înot de la „Carol I” va fi gata în această vară

0
485
Bazinul de înot din incinta Colegiului Național „Carol I” va fi gata până la sfârșitul vacanței de vară. Autoritățile au anunțat că aceasta va funcționa în baza unui regulament care va fi aprobat de CLM Craiova și care va permite accesul tuturor copiilor care vor dori să învețe acest sport, nu doar al elevilor care învață în acest liceu.
Municipalitatea a semnat la mijlocul săptămânii trecute contractul pentru reabilitarea instalațiilor care vor alimenta bazinul de înot de la Colegiul Carol I. Cu această ocazie, primarul Mihail Genoiu a explicat că pentru această parte de lucrare – a sistemului de conducte – a fost nevoie să se organizeze o licitație separată, întrucât primăria nu a putut să includă asemenea detaliile de execuție în contractul-cadru de amenajare școli, pe care autoritatea îl are în derulare. „Primăria nu deține, pe reparaţii instalaţii, un acord-cadru şi a trebuit să organizăm o licitaţie separată. Și am ajuns în punctul final în care, iată, semnăm acest contract de refacere a instalaţiilor de la bazinul de înot al Colegiului Carol I”, a precizat edilul-șef, la semnarea contractului de lucrări.
Termen final, sfârșitul vacanței de vară
Potrivit autorităților, celelalte lucrări care au vizat reabilitarea pe interior a clădirii – schimbarea gresiei, a zugrăvelilor interioare și a tăcăriei – au fost începute încă de anul trecut și sunt, în mare parte, executate, atât la exterior cât şi la interior. „Sperăm ca până la sfârşitul vacanţei de vară să fie finalizată întreaga lucrare de la acest bazin şi să fie dat în folosinţă elevilor”, a anunțat primarul Craiovei. Autoritățile au recunoscut, totodată, și faptul că acest bazin ar fi putut să fie terminat mai repede, dar reabilitarea a fost, totuși, mai greoaie decât s-ar fi așteptat reprezentanții primăriei deoarece, atunci când s-au făcut decopertările interioare și au fost cercetate conductele, s-a constatat că sistemul de instalații era deteriorat și nu mai putea să fie folosit.
Va funcționa după regulament
După ce se vor încheia toate lucrările de amenajare, chiar înainte de a fi dat în folosință, autoritățile vor concepe și un regulament care va stabili cum va funcționa. Autoritățile au în vedere, încă de pe acum, ca bazinul de înot, chiar dacă se află în incinta unui liceu, să își deschidă porțile pentru toți copiii, nu doar pentru cei care învață la Carol I. „Împreună cu conducerea liceului, vom stabili un regulament prin care bazinul să fie folosit nu numai de elevii de la Carol I, ci de toţi elevii doritori de a învăţa acest sport”, a menționat primarul Craiovei, Mihail Genoiu. Autoritățile nu s-au pronunțat, deocamdată, dacă accesul la bazin va fi cu taxă sau va fi gratuit. În privința instructorilor de înot, este posibil ca municipalitatea să păstreze tradiția și să prevadă și cursuri de înot pentru începători, cu profesori de specialitate
Reabilitarea, făcută complet de municipalitate
Reabilitarea bazinul de înot este o lucrare care se ridică la suma de 1,15 milioane de lei, numai partea de înlocuire a echipamentelor şi reabilitare a instalaţiilor interioare şi exterioare. Conform documentației, vor fi dezafectate toateinstalaţiile vechi ale clădirii în care se găsește bazinul de înot și înlocuite cu altele noi. De asemenea, clădirea va fi dotată cu centrale termice și instalații de aerisire performante, cu dușuri. Durata contractului este este de 6 luni, iar perioada de garanţie asigurată este de 60 luni. Bazinul de la Carol I a fost construit în anul 1978 și a fost folosit până în anul 1995, când a fost închis. Potrivit autorităților, unul dintre motivele pentru care a fost închis a fost sistemul de instalații care a devenit nefuncțional după închiderea băilor comunale ale orașului, aflate și ele în imediata apropiere și de la care se asigura energia termică pentru încălzirea incintei bazinului.