Fostul preşedinte francez, Francois Hollande, şi-a publicat recent memoriile sub titlul: „Les lecons du pouvoir” – traducerea este subînţeleasă – în care narează ceea ce crede de cuviinţă. Şi-a încheiat mandatul de preşedinte de cinci ani, anul trecut, la o cotă scăzută de popularitate şi în plus, ceea ce i s-a reproşat public, a lăsat Partidul Socialist (PS) într-o stare de avarie, din care nu se ştie dacă îşi va mai reveni. Foşti miniştri socialişti precum Gerard Collomb şi Jean-Yves Le Drian, actualmente şeful diplomaţiei franceze, nu au avut mari dificutăţi de acomodare în actualul guvern condus de Edouard Philippe, înrolându-se în „La Republique en Marche”. Încât noul lider al PS, Olivier Faure, recent desemnat, rezumă „macronismul” la „liberalism, individualism, bonapartism”. Socialiştii francezi sunt oricum în opoziţie. Să revenim însă la bilanţul lui Francois Hollande, aşa cum este el descris în cartea sa: guvernele din mandatul său de preşedinte, au redus inegalităţile sociale şi au stagnat rata sărăciei populaţiei. Reproşează recurgerea excesivă la ordonanţe guvernamentale. Afirmaţiile, cum se întâmplă, sunt contestate. Sau, cum a făcut-o, ieri, succesorul său, Emmanuel Macron, în interviul pe TF1, „surmontate” cu tact deplin. Fiindcă exact problemele sociale îi dau bătaie de cap: reforma SNCF, problemele din spitale, educaţie, politică fiscală, la care se adaugă alte dosare sensibile care agită Franţa. În orice caz, Emmanuel Macron, împreună cu preşedintele Adunării Naţionale, Francois de Rugy şi preşedintele Senatului, Gerald Larcher, s-au pus de acord în privinţa reducerii cu 30% a numărului parlamentarilor, măsură pe care fostul şef de stat o consideră menită să îndepărteze parlamentarii de alegătorii lor. Diferenţele de abordare, pe chestiuni politice, sunt însă frapante. Francois Hollande ia distanţă de clivajul dreapta-stânga, teoretizat de Macron, care opinează că stânga profesează o ideologie depăşită şi totul se reduce la o luptă între „deschidere şi stagnare, ceea ce este o caricatură”. Francois Hollande îşi reglează conturile cu foşti tenori ai PS, nu puţini la număr, printre care Martine Aubry, care l-a asigurat de „susţinerea sa” până în iunie 2016, dar şi alţi versatili din familia politică a socialiştilor francezi, neomişi fiind Manuel Valls şi Stephane Le Foll, în rol de Casandre. Lecţiile lui Francois Hollande date lui Emmanuel Macron sună precum ale lui Traian Băsescu către Klaus Iohannis. Dar, cu toate acestea, ex-preşedintele francez face radiografia ascensiunii inexorabile a lui Emmanuel Macron, a cărui victimă, finalmente, a fost. Că fostul său ministru, un tânăr bancher cu carismă, l-a trădat, este o chestiune lăsată în seama altora să judece, numai că nu a fost singurul. Se vorbeşte chiar de o „lungă partidă de poker mincinos”. De fapt, în „Lecţiile puterii”, cum este intitulată cartea sa de memorii, Francois Hollande povesteşte sau justifică „regimul său”, cel al unui preşedinte care s-a crezut normal, dar a îmbrăcat un costum anormal. În interviul de ieri, pentru TF1, Emmanuel Macron a sfidat mai degrabă „evaluările” predecesorului său. A făcut-o, cum spuneam, cu abilitate. Fiindcă în actualul climat internaţional a promis deja „anunţarea în viitoarele câteva zile a unei decizii în acord cu aliaţii americani şi britanici privind bombardarea Siriei”, dar exclusivă a capacităţilor chimice ale regimului de la Damasc. Numai că Damascul şi Moscova neagă orice intervenţie chimică asupra localităţii Douma, atribuind eventualul atac rebelilor sirieni. Situaţia este oricum delicată, cum nu a fost niciodată, chiar nici în vremea războiului rece. Şi în raport cu aceasta, memoriile lui Francois Hollande rămân… simple memorii. Lăsând deoparte faptul că însăşi conduita sa morală, nu a fost deloc una de invidiat, dacă avem în vedere lejeritatea cu care a trecut de la pasiunea pentru Valérie Trierweiler, deja jurnalistă la „Paris Match”, fostă parteneră, şi o vreme primă-doamnă, la actriţa Julie Gayet, cu care se află în prezent, alimentând rubricile presei mondene. „Parteneriate” sentimentale care i-au ruinat credibilitatea de preşedinte normal. Să nu o omitem pe Segolene Royal, 25 de ani parteneră şi mamă a patru copii, despre care povesteşte cu tandreţe artificială.
