Marian Munteanu, candidatul PNL pentru Primăria Capitalei

0
388

Marian Munteanu este candidatul susţinut de PNL pentru Primăria Capitalei, potrivit unei decizii a comisiei de unificare a PNL, decizie care urmează să fie confirmată de Biroul Politic Naţional.

Prim-vicepreşedintele PNL, Cristian Buşoi, a declarat, ieri, că prin desemnarea lui Marian Munteanu drept candidat la Primăria Capitalei PNL face ceea ce societatea civilă aşteaptă de la partid, el precizând că nu s-a pus niciun moment în discuţie revenirea sa în cursa electorală. “Cu Marian Munteanu candidat, PNL arată clar că face ce societatea civilă aşteaptă de la PNL să facă. PNL a luat aminte întotdeauna la ce bucureştenii au cerut: după demisia guvernului Ponta, PNL a renunţat la guvernare şi a susţinut un guvern apolitic pentru a dovedi că ascultă vocea oamenilor care protestau în stradă; acum, după ce apar suspiciuni şi acuzaţii, candidatul PNL se retrage fără nicio ezitare că să nu creeze probleme de morală, dovedind că PNL face ce aşteaptă bucureştenii şi respectă criteriile de integritate, chiar dacă asta înseamnă o pierdere pentru partid”, a declarat Buşoi, potrivit unui comunicat de presă.

           Liberalul, primul candidat nominalizat de PNL la Primăria Capitalei, a mai spus că nu s-a pus niciun moment în discuţie revenirea sa în cursa electorală, după retragerea lui Ludovic Orban. “Este fără dubiu o situaţia dificilă şi politic, pentru PNL şi uman, pentru Ludovic Orban, şi pentru noi, ca şi colegi care îl cunoaştem pe Ludovic. Şi merită subliniat că Ludovic Orban şi PNL nu s-au victimizat şi nu au jucat spectacolul de inocenţă şi ipocrizie pe care PSD îl joacă în faţa Justiţiei, ci a luat cea mai clară şi onestă decizie că să nu creeze niciun dubiu asupra PNL (…) Vreau să spun un lucru pentru a pune punct zvonisticii lansate de către oameni care au interesul să dezbine PNL. Nu am discutat nimic cu nimeni şi nu s-a discutat în PNL despre revenirea mea ca şi candidat în campania pentru Primăria Generală. Deciziile pe care le iau, le iau cu judecată şi nu mă întorc să spun „hai” unde am spus „gata”, iar decizia pe care am luat-o este să sprijin candidatul PNL la primăria Capitalei”, a mai spus Cristian Buşoi.

Deputatul PNL Theodor Paleologu anunţă că nu va susţine candidatura lui Marian Munteanu la Primăria Capitalei, criticând în termeni foarte duri – ”piramidală imbecilitate” decizia luată de liberali marţi. ”Nu îl voi susţine pe Marian Munteanu în calitate de candidat PNL la Primăria Capitalei. Este o piramidală imbecilitate, semn că partidul se află într-o totală derivă morală, politică, ideologică”, a scris liberalul pe Facebook.

Copreşedintele PNL Alina Gorghiu a declarat, ieri, că propunerea ca Marian Munteanu să fie candidatul susţinut de PNL pentru Primăria Capitalei va fi înaintată BPN, ea comentând că liberalii au avut de ales între o candidatură politică şi “un simbol politic” al societăţii civile. La rândul său, copreşedintele PNL Vasile Blaga a afirmat că Marian Munteanu a fost propunerea lui Cătălin Predoiu, iar comisia de unificare a PNL l-a votat cu o majoritate covârşitoare, exprimându-se o singură abţinere.

          Candidatul PSD la Primăria Capitalei, Gabriela Vrânceanu Firea, a declarat, ieri, că strategia partidului nu se schimbă cu nimic în urma deciziei PNL de a-l desemna pe Marian Munteanu drept candidat la Bucureşti şi că aşteaptă dezbateri despre administraţie şi nu politică. “Salut decizia PNL de a nominaliza un candidat propriu pentru funcţia de primar general al Capitalei în persoana dlui Marian Munteanu şi aştept cu interes să aflu care sunt proiectele sale pentru Bucureşti. Sunt convinsă că vom avea ocazia să ne confruntăm soluţiile pentru problemele oamenilor şi de asemenea am convingerea că domnul Munteanu va fi de acord ca în această campanie să discutăm despre administraţie şi nu despre politică” a comentat Firea, potrivit unui comunicat de presă.