Testul nuclear nord-coreean merită “un răspuns adecvat” din partea ONU, consideră Lavrov

0
40

Cel de-al treilea test nuclear pe care l-a efectuat marţi Coreea de Nord merită “un răspuns adecvat” din partea Consiliului de Securitate al ONU, a reacţionat şeful diplomaţiei ruse Serghei Lavrov, vorbind într-o conferinţă de presă la Pretoria, în Africa de Sud.

“Ştiu că Consiliul de Securitate al ONU urmează să discute despre această problemă în următoarele ore şi că va lua decizii pertinente”, a declarat Lavrov, aflat în ţara africană pentru o vizită bilaterală.

“Astfel de acţiuni merită să fie condamnate şi au nevoie de un răspuns adecva”‘, a continuat el, reiterând o condamnare exprimată deja de MAE rus. Declaraţiile lui Serghei Lavrov, preluate de AFP, au fost traduse în engleză.

“Coreea de Nord trebuie să îşi înceteze programul nuclear şi să redevină parte a Tratatului de Neproliferare’, după care va urma şi ‘încetarea izolării sale pe plan internaţional”, a explicat ministrul. Mai devreme marţi, la Maputo, înaltul responsabil rus a afirmat că “‘Coreea de Nord trebuie să îşi asume pe deplin responsabilitatea acţiunilor sale”. ”
“Este nevoie de un efort comun pentru a stabiliza situaţia, prin respectarea angajamentelor internaţionale şi a drepturilor legitime ale fiecărei ţări din regiune”, a punctat el. În fine, Lavrov a făcut apel “la toată lumea să vină la masa negocierilor pentru a colabora în vederea denuclearizării acestei regiuni”. Cel de-al treilea test nuclear pe care Coreea de Nord l-a efectuat în această dimineaţă, în pofida avertismentelor comunităţii internaţionale, urmează celor din 2006 şi 2009.