Chelsea, învinsă de Fulham, continuă degringolada

0
379

Chelsea parcurge una dintre cele mai negre perioade din ultimele decenii, după venirea lui Graham Potter pe banca tehnică. Blues au mai pierdut un meci, derby-ul londonez cu Fulham, pe Craven Cottage, restanţă din etapa a şaptea, scor 2-1, şi au ajuns la 7 eşecuri în ultimele 9 meciuri. Mai mult, la debut, portughezul Joao Felix a fost eliminat, primind roşu direct în minutul 58, pentru un atac dur. Chelsea a încasat gol în prima repriză de la fostul său star, brazilianul Willian, dar Koulibaly a egalat după pauză. Gazdele au reuşit să înscrie golul victoriei în minutul 73, prin Carlos Vinicius, cu o lovitură de cap şi Fulham este pe locul 6 în Premier League, cu 31 de puncte. În schimb, Chelsea este pe 10, cu 25 de puncte.