Şase cazuri de infectare cu HIV depistate într-o singură lună

0
442

Şase cazuri de infectare cu virusul HIV au fost descoperite în Dolj, în urma testelor care s-au făcut pe parcursul lunii decembrie, în mai multe laboratoare din judeţ. Direcţia de Sănătate Publică (DSP) a anunţat că între acestea sunt două cazuri la care virusul a fost descoperit după ce au avut contact cu o persoană infectată cu HIV.

În luna decembrie, în judeţul Dolj, au fost efectuate 1.918 de testări, şase dintre acestea fiind pozitive. Două din cazuri au fost descoperite în cazul a doi doljeni care au avut contact cu o persoană infectată cu virusul HIV. De asemenea, din cele 17 de teste realizate la cerere, patru au fost pozitive.

Testul este gratuit pentru femeile însărcinate

Peste 300 de doljeni se află în evidenţele medicale ca fiind purtători ai virusului HIV sau bolnavi de SIDA. Şi chiar dacă în ultimii 25 de ani s-au făcut progrese importante în plan medical, în continuare obiective importante rămân accesul universal la prevenţia HIV, tratament, îngrijiri şi suport, dar şi reducerea numărului persoanelor infectate cu HIV/SIDA sau informarea şi educarea populaţiei, mai ales a grupurilor cu risc crescut. Pentru a reduce numărul cazurilor noi, specialiştii atrag atenţia că este foarte importantă o mai bună informare şi educare în legătură cu HIV/SIDA. De asemenea, ar fi necesară creşterea numărului de persoane, în special din grupele de risc, care solicită efectuarea unui test de depistare a infectării cu HIV şi creşterea numărului de persoane care adoptă un comportament sănătos în relaţie cu HIV/SIDA.

Potrivit medicilor, testarea se face în orice laborator, fie el privat sau de stat. Testul este însă gratuit doar pentru femeile însărcinate, în cadrul unui program derulat de Ministerul Sănătăţii. În funcţie de tipul testului, rezultatul se poate da pe loc sau este nevoie de 3-5 testări pe o perioadă mai îndelungată.

UN studiu publicat de Centrul European pentru Centrul European de Prevenire şi Control al Bolilor (ECDC) subliniază nevoia unor programe de testare şi prevenţie care să îi vizeze şi pe adulţii trecuţi de 40 de ani. Mai mult, documentul scoate în evidenţă că 63% dintre cei care au fost depistaţi pozitiv în perioada 2004 – 2015 au fost diagnosticaţi târziu când, pe lângă infecţia HIV/SIDA, aveau şi alte infecţii asociate.