Handbalistele de la SCM Craiova au ţinut aproape de campioană doar în prima repriză, pierzând la 13 goluri meciul din prima rundă a returului
Doar în primele 30 de minute s-au ridicat handbalistele antrenate de Aurelian Roşca şi Gheorghe Sbora la nivelul impus de echipa campioană, HCM Baia Mare, care conducea cu 10-7. Diferenţa pse putea face din start, dacă portarul Mirela Paşca nu intrervenea incredibil în mai multe rânduri, dar scorul putea fi şi egal, dacă jucătoarele Craiovei nu comiteau câteva erori de începătoare, la pase simple şi în faza a doua de contraatac. Apipie a fost veriga slabă în repriza întâi şi s-a revanşat cu 3 goluri la rând în partea a doua, când restul coechipierelor au scăzut ritmul. De altfel, coordonatoarea Craiovei a ratat şi unica aruncare de la 7 metri de care au beneficiat oaspetele. În partea a doua, liderul a făcut o demonstraţie de forţă, câştigând cu 25-18. De la 14-11 a urmat un scor parţial de 5-0 al galacticelor din Ardeal, care au făcut spectacol pe final. A fost meciul de debut pe banca echipei din Baia Mare a slovenului Tonje Tiselj, favorit să preia şi naţionala României, după demisia lui Gheorghe Tadici. Antrenorul gazdelor şi-a permis să folosească aproape 3 formule de echipă pe parcursul celor 60 de minute, cu handbaliste de mare valoare. Din păcate, lipsa de motivaţie şi prestaţia destul de slabă a acestora nu a fost penalizată de echipa din Bănie, care a fost depăşită complet în partea secundă. Fosta vedetă a Craiovei, Aneta Pârvuţ, a avut minute doar în partea a doua, dar nu a marcat în poarta fostei colege, Mirela Paşca, aceasta contabilizând nu mai puţin de 16 parade la finalul partidei din sala „Lascăr Pană”. SCM Craiova a început meciul cu: Paşca – Zamfirescu (4), Eidem (3), Apipie (3), Tănăsie (2), Cioarec (1), Tomescu (1), iar pe parcurs au intrat: portarul Ionica Munteanu, Ianaşi (1), Florea, Amariei, Şelaru, Lazarin, Florică, Georgescu.
Roşca: „Baia Mare nu te iartă dacă faci asemenea greşeli”
La final, Aurelian Roşca a subliniat că se simte lipsa Anetei Pârvuţ, cea mai bună jucătoare ăn turul campionatului, revenită la HCM Baia Mare. „A fost un meci între două echipe cu obiective diferite, chiar dacă eram pe primele două locuri. Din păcate, am comis greşeli pe care nu aveam voie să le facem împotriva unei asemenea echipe. Se cunoaşte lipsa Anetei Pârvuţ, dar n-avem încotro, trebuie să ne descurcăm şi cu jucătoarele care ne-au rămas. Obiectivul nostru rămâne intrarea în Top 8 la finalul returului” a declarat antrenorul Aurelian Roşca. „Nu ne aşteptam la diferenţa aceasta mare, ne imaginam un meci mult mai strâns. Suntem o echipă care poate mult mai mult decât a arătat în acest meci, păcat de greşelile pe care le-am comis” a spus cea mai bună jucătoare a Craiovei, Mirela Paşca. „Adversarul meu, Aurelian Roşca, şi-a calculat toate mişcările excelent, dar valoarea individuală a jucătoarelor noastre a făcut diferenţa. Trebuie să spun că de mult timp nu am mai jucat într-o atmosferă atât de frumoasă. În ceea ce le priveşte pe jucătoare, sunt mulţumit de evoluţia lor: după o săptămână cu foarte multe antrenamente au jucat bine”, a menţionat Tone Tiselj. Extrema Do Nascimento a înscris 9 goluri, fiind completată de: Abbingh 6, Buceschi 4, Ardean Elisei 3, Herrem 3, Makeeva 1.
După prima rundă a returului, SCM Craiova a picat de pe locul 2 pe locul 4 şi joacă în etapa următoare în Sala Polivalentă cu HCM Roman, sâmbătă, de la ora 12.30.