Preţul energiei pentru irigaţii va scădea cu 30% anul viitor, după ce ANIF a devenit furnizor de electricitate

0
320

Preţul energiei electrice pentru irigaţii va scădea cu 30% anul viitor, după ce Agenţia Naţională de Îmbunătăţiri Funciare (ANIF) a devenit furnizor de electricitate, a declarat, ieri, Valentin Apostol, director în Ministerul Agriculturii, în cadrul unei conferinţe pe tema reindustrializării României. „Problema energiei este una complicată, astfel că, vara trecută, prin Ordonanţa de Urgenţă 79/2013, Agenţia Naţională de Îmbunătăţiri Funciare a primit posibilitatea de a deveni furnizor de energie electrică. Prin urmare, va cumpăra energia direct de la producător şi o va furniza către organizaţiile de irigaţii. Astfel, preţul unui MWh va scădea cu 30%, iar mia de metri cubi se va ieftini şi ea cu o valoare destul de mare”, a explicat reprezentantul Ministerului Agriculturii. El a adăugat că, din cauza formalităţilor, nu s-a putut folosi această posibilitate în 2013, „dar o vom utiliza la începutul campaniei de irigaţii din 2014”. Potrivit lui Apostul, Ministerul Agriculturii urmăreşte îmbunătăţirea sistemelor de irigaţii, pe o suprafaţă de 800.000 de hectare. „Într-o primă discuţie, UE a acceptat reabilitarea a 220.000 de hectare de irigaţii, iar suma pe care sperăm să o obţinem de la UE este de 225 milioane euro. Din primele calcule făcute, se vor înlocui 550 de agregate de pompare. Totodată, organizaţiile utilizatorilor de apă au la dispoziţie prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2014-2020 fonduri de 325 de milioane de euro, de circa trei ori mai mult decât a reuşit România să atragă în 2013 pe această componentă”, a spus el. Fondurile sunt destinate celor care au în exploatare sisteme de irigaţii şi vor putea fi accesate pe baza unor programe transmise Ministerului Agriculturii. Având în vedere că bugetul UE a fost aprobat recent, discuţiile despre implementarea programului vor fi finalizate în ianuarie-februarie, şi ulterior va începe etapa depunerii cererilor de finanţare.

La finele lunii noiembrie, în cadrul Forumului Economic China-Europa Centrală şi de Est, organizat la Bucureşti, Daniel Botănoiu, secretar de stat din Ministerul Agriculturii, a afirmat, în faţa reprezentanţilor chinezi, care şi-au arătat interesul de a investi în acest domeniu, că România are nevoie de investiţii de un miliard de euro pentru amenajarea şi îmbunătăţirea infrastructurii principale pentru irigaţii şi de 2,4 miliarde de euro pentru construirea Canalului Siret — Bărăgan şi aducerea apei către ferme. Acesta a subliniat că, în acest sector, intenţiile Ministerului Agriculturii şi ale Guvernului sunt de a avea captări suplimentare de apă. „Sunt momente, în special primăvara, în care apa este în cantităţi destul de mari, urmate de perioade de secetă, când avem nevoie de apă la plante, dar şi de o creştere a capacităţii de stocare şi a capacităţii agriculturii de a utiliza această apă. Lucrăm la un nou mod de a gândi şi de a aduce tehnologia în sistemele de irigaţii, astfel încât să diminuăm costurile cu apa pentru irigaţii, în care numai energia electrică reprezintă 85%. Intenţiile Ministerului Agriculturii şi ale Guvernului sunt de a avea captări suplimentare de apă”, a explicat Botănoiu.