ANI: 50 de primari şi 11 viceprimari din Satu Mare, Teleorman şi Gorj, incompatibili

0
312

Cincizeci de primari şi 11 viceprimari din judeţele Satu Mare, Teleorman şi Gorj au fost găsiţi incompatibili de către Agenţia Naţională de Integritate (ANI), ca urmare a exercitării simultane de funcţii şi calităţi. Constatările ANI vizează 23 de edili din judeţul Satu Mare, 16 din Teleorman şi 22 din Gorj. Astfel, ANI a constatat încălcarea regimului juridic al incompatibilităţilor ca urmare a exercitării simultane de funcţii şi calităţi, contrar prevederilor legale potrivit cărora „funcţia de primar şi viceprimar (…) este incompatibilă cu: funcţia de (…) administrator, membru al consiliului de administraţie ori cenzor sau orice funcţie de conducere ori de execuţie la societăţile comerciale(…); funcţia de reprezentant al unităţii administrativ-teritoriale în adunările generale ale societăţilor comerciale de interes local (…); calitatea de comerciant persoană fizică (…)”. De asemenea, în cazul a doi primari şi un viceprimar, ANI precizează că a sesizat organele judiciare competente, pentru posibila săvârşire a infracţiunii de fals în declaraţii, ca urmare a faptului că aceştia nu au menţionat, în declaraţiile de interese, calităţile şi funcţiile deţinute. Astfel, au fost găsiţi incompatibili, printre alţii, primarul municipiului Satu Mare, Costel Dorel Coica, primarul oraşului Tăşnad (judeţul Satu Mare), Vasile Mitraşca, primarul din Carei (judeţul Satu Mare), Eugen Kovacs, primarul oraşului Ţicleni (judeţul Gorj), Radu Constantin, în restul cazurilor fiind vorba despre edili ai unor comune. Pe lângă cei 61 de primari şi viceprimari, ANI informează că a constatat, în cazul lui Cristian Dima – membru al Consiliului Local Galaţi -, încălcarea regimului juridic al conflictului de interese în materie administrativă de către un consilier local, ca urmare a aprobării, în interes personal, a unor hotărâri ale Consiliului Local privind majorarea contribuţiei publice la bugetul unei fundaţii în cadrul căreia acesta deţine funcţia de vicepreşedinte, contrar prevederilor legale în vigoare. Primarul municipiului Satu Mare, Dorel Coica va ataca în instanţă decizia ANI prin care este declarat incompatibil, – deoarece ar fi făcut parte din Adunarea Generală a Acţionarilor (AGA) de la Apaserv, operatorul judeţean de apă-canal – fiind sigur că va avea câştig de cauză. Edilul a spus că a participat la una-două şedinţe ale AGA, dar nu consideră că acest lucru ar reprezenta o problemă. Potrivit Legii 176/2010, incompatibilitatea şi conflictul de interese duc la eliberarea din funcţie, precum şi interdicţia de a mai ocupa o funcţie sau o demnitate publică pe o perioadă de trei ani de la data rămânerii definitive a raportului.