Germania: Worfgang Schauble, tot la Finanţe

0
350
Worfgang Schauble

Angela Merkel nu va asista, „din păcate”, la funeraliile lui Nelson Mandela, programate duminică, 15 decembrie a.c.. Va fi prezent însă preşedintele republicii, Joachim Gauk, pentru a reprezenta Germania. Oficial, Angela Merkel regretă. Duminică va trebui anunţată şi componenţa noului guvern, după ce, marţi, 10 decembrie, militanţii SPD (Partidul Social Democrat) au aprobat „marea coaliţie”. Cu numai o zi înainte, luni, 9 decembrie, la un mini-congres, CDU aprobase, de asemenea, alianţa cu CDU-CSU, cu o majoritate de 165 de delegaţi din 167, 2 fiind absenţi. Nici un vot contra. La cererea lui Sigmar Gabriel, preşedintele SPD, nici un detaliu din discuţiile purtate cu Angela Merkel şi Horst Seehofer (CSU) referitoare la componenţa guvernului n-a răzbit afară. Ceea ce se ştie, din presa germană, este că SPD va avea 6 ministere, CDU – 5 ministere, iar CSU – 3 ministere. Puţine chestiuni principale fac obiectul speculaţiilor. Nu se ştie, de pildă, dacă Sigmar Gabriel va face sau nu parte din guvern şi dacă Wolfgang Schauble va rămâne ministrul Finanţelor. Nu puţini sunt aceia care opinează că Sigmar Gabriel va conduce marele minister al Economiei şi al Energiei. Adică va gestiona şi problema delicată a eliminării treptate a energiei nucleare. Se spune însă că nu este exclus să cumuleze preşedinţia SPD şi a grupului parlamentar social-democrat. Dar asta nu depinde de Angela Merkel. Cert este că nu va solicita Ministerul Finanţelor. De fapt, nici SPD nu doreşte acest portofoliu. Deşi, pe de altă parte, Peer Steinbruck consideră că portofoliul revine social-democraţilor, din cauza importanţei acestuia. În revanşă, alţii din SPD estimează că Wolfgang Schauble va fi obligat să ia măsuri nepopulare în următorii patru ani. Potrivit unui sondaj online realizat de Handelsblat, 58% dintre germani doresc ca Schauble să-şi păstreze portofoliul. Doar 21% consideră că acesta ar trebui să revină lui Sigmar Gabriel. Surprinzător, 48% dintre simpatizanţii SPD cred că Schauble trebuie să rămână pe funcţie. Şi asta într-un moment în care economia germană n-a exportat niciodată cât a exportat în luna octombrie, în valoare de 100 miliarde euro. Excedentul comercial al primei economii a euro-zonei a atins 16,8 miliarde euro în octombrie, fiind depăşit însă de excedentul lunii precedente, care a fost de peste 18 miliarde euro. Sunt semne tonice în cealaltă parte a Rinului. Ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat, Ministerul Finanţelor organizează duminică un concert de muzică clasică letonă, pentru a marca aderarea la moneda unică a Letoniei, la 1 ianuarie. Şi atunci Wolfgang Schauble va discuta în linişte cu muzicienii, ceea ce e mult mai confortabil decât o conversaţie pe teme economice.